Cu prilejul beatificării, duminică, la Blaj, a celor şapte ierarhi greco-catolici de către Papa Francisc, s-a spus că toţi aceştia au murit în închisoare, afirmaţie reluată şi de mari ziare italiene, precum „La Stampa", „La Repubblica", „Corriere della Sera"...
În realitate, numai cinci dintre aceşti episcopi au răposat în închisoare. Episcopul Iuliu Hossu a trecut la cele veşnice în 1970, în locuinţa unor rude din Bucureşti, după o lungă şedere cu domiciliu obligatoriu la Mânăstirea Căldăruşani, unde se afla din 1955. Este foarte adevărat că Iuliu Hossu a stat în închisoarea de la Sighet, ca şi ceilalţi şase ierarhi uniţi, patru ani şi jumătate (cam cât a petrecut la Aiud şi părintele Dumitru Stăniloae). Episcopul Ioan Bălan, decedat în anul 1959, şi-a trăit ultimii trei ani în domiciliu obligatoriu la Mânăstirea Ciorogârla de lângă Bucureşti, foarte iubit şi respectat de maicile de acolo, care îl tratau ca pe un ierarh.
A susţine că episcopul Iuliu Hossu a murit într-o închisoare, în 1970, arată o necunoaştere a istoriei contemporane a României. Întâi pentru că anul 1964 a adus o serie de decrete de graţiere care au golit complet închisorile de deţinuţi politici. Totodată, ar fi greu să ne imaginăm un Iuliu Hossu în închisoare în anii '60 ai secolului trecut, dat fiind că în 1969 premierul de atunci al României, Ion Gheorghe Maurer, a fost primit în audienţă de Papa Paul al VI-lea. Oare l-ar mai fi primit dacă un ierarh greco-catolic ridicat la gradul de cardinal de pomenitul pontif s-ar fi aflat într-o celulă? Sau Richard Nixon, preşedintele Statelor Unite, care ne-a vizitat ţara în august 1969, ar fi acceptat o asemenea situaţie? Poate nici generalul De Gaulle, preşedintele Franţei, venit în România cu un an înainte...
Nu vreau să pomenesc ceea ce ştiu eu despre şederea episcopului Iuliu Hossu la Căldăruşani de la stareţul din acea perioadă (1952-1970), viitorul episcop al Râmnicului, Gherasim Cristea. Prefer să deschid volumul de convorbiri cu Patriarhul Teoctist, Un Patriarh în oglinda vremii sale (Editura Timpul, Iaşi, 2009), al scriitorului Boris Buzilă şi să citez cuvintele Patriarhului Teoctist: „Preasfinţitul Iuliu a fost repartizat la Căldăruşani. Preasfinţitul Ioan Bălan, care păstorise la Lugoj, la Ciorogârla... Pe aceştia doi i-am cunoscut personal. Fiind vicar patriarhal, am fost martor când Patriarhul Justinian intervenea pentru ei: să fie lăsaţi în pace, să nu puşi sub asupriri şi chiar, dacă sunt la mânăstire, să aibă posibilitatea să comunice. Patriarhul Justinian a fost extraordinar de deschis cu ei. Eu personal m-am îngrijit ca Preasfinţitul Iuliu Hossu să aibă un apartament. V-aţi dat seama unde locuia... // Patriarhul l-a respectat mult pe Preasfinţitul Hossu, pentru că era unul dintre făuritorii României Mari. S-a îngrijit să aibă o locuinţă ca pentru un arhiereu. Covoare, fotolii. Un părinte îl servea întotdeauna în apartament..." (op. cit, pp. 112-113).
Întrebat de autorul cărţii dacă este adevărat că în ultimii ani ai vieţii episcopul Iuliu Hossu n-a mai stat la Căldăruşani, iată ce răspunde Patriarhul Teoctist: „Da, s-a îmbolnăvit. A venit şi a trăit la cineva, cred că la o rudă, care i-a trimis, din câte ştiu, o scrisoare foarte frumoasă Patriarhului Justinian, pentru felul cum i-a purtat de grijă şi i-a dat posibilităţi să aibă legături cu familia" (p. 113). Dacă în pomenitul volum atât Boris Buzilă, cât şi Patriarhul Teoctist cad de acord că l-au auzit pe episcopul Iuliu Hossu într-un interviu dat la Căldăruşani postului de radio Vatican, eu pot spune că, elev de liceu în ultima clasă, l-am auzit pe acest ierarh vorbind la Europa Liberă, înregistrarea făcându-se, desigur, tot la Căldăruşani.
Nu ştiu ce ar mai fi de adăugat la rectificarea pe care am dorit să o aduc, din respect pentru adevăr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
