Dacă era președinte, 23 August n-ar fi existat

Regele Mihai I. Războiul Regelui
Regele Mihai I. Războiul Regelui

Credeţi că Antonescu, dacă ar fi reuşit să se elibereze din Palat, în 23 August, ar fi putut să treacă la măsuri împotriva Casei Regale? 

Probabil ar fi încercat, dar comandanţii noştri, comandanţii marilor unităţi, erau ofiţeri ai Regelui. O singură defecţiune n-am avut, nicăieri în toată Armata română, a răspuns Regele Mihai.

Actul de la 23 August arată de ce este nevoie de monarhie constituțională în România.

Președintele, oricine ar fi, ajunge în funcție după o bătălie politică dură, care îi aduce majoritatea voturilor. Dar, în oglindă, și resentimentele celor care l-au susținut pe contracandidatul său. Campania electorală, începută imediat după afișarea rezultatelor, înseamnă o nouă luptă de cinci ani care va diviza societatea.

Nu este vina unui om politic sau al altuia. Constituția scrisă de regimul Iliescu în 1991 îl implică prea mult pe președinte în treburi care puteau fi rezolvate de alte puteri ale statului, luându-i însă puterea de a acționa în momentele cheie ale istoriei. Cu un capital de încredere fracturat în competiția electorală, acuzat de partizanat politic și bănuit de cele mai rele intenții de către o parte a societății, cum să reușească președintele intervenții decisive în situații limită?

Aflat zi de zi sub presiunea sondajelor de opinie, cu privirea ațintită la termenul limită al mandatului său de patru-cinci ani, cum să vadă un politician în perspectivă istorică și mai ales cum să facă față cu succes unor încercări care vin odată la cincizeci de ani?

În Spania, reconstrucția societății, după dictatură, a fost realizată într-un sistem monarhic. Bătălia electorală nu implică statul, reprezentat de Casa Regală, deci nu îl divide, așa cum se întâmplă în România.

Cei care se plâng, astăzi, de politizarea instituțiilor publice ar trebui să-și amintească mesajul tinerilor din Piața Universității, de acum trei decenii. Ei cereau, în primul rând, depolitizarea funcției ”supreme” în stat: Monarhia salvează România! Aveau cel puțin o dovadă, adică actul de la 23 August 1944.

Dacă era președinte, 23 August nu ar fi fost posibil. Fără 23 August, nu mai era România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel