Cutremur România, scenariu. 400 de morţi preluați cu morga mobilă

Peste 400 de persoane decedate în urma unui cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, victimele fiind preluate cu o morgă mobilă şi duse la IML pentru identificare, este scenariul în cadrul exerciţiului naţional "Seism 2018".

Potrivit simulării, autorităţile se pregătesc de ce este mai rău în urma unui asemenea cutremur: 1.000 de victime, dintre care peste 400 sunt decedate, 200 de clădiri prăbuşite, 800 de clădiri afectate grav, peste 1.200 de imobile afectate mediu.

Conform scenariului, la Bucureşti este folosită o morgă mobilă pentru preluarea decedaţilor din trei locaţii - Academia de Poliţie, sediul Academiei Române de pe Calea 13 Septembrie şi Industria Iutei din sectorul 5, unde au fost amplasate spitale mobile. După preluare, persoanele decedate sunt transportate la IML pentru identificare şi efectuarea necropsiei.

Tot în cadrul exerciţiului, se prevede evacuarea răniţilor pe plan naţional, dar şi în străinătate, nefiind sigur dacă spitalele din ţară vor face faţă numărului mare de răniţi.

 

"Singure nu ştim dacă vor face faţă până la capăt (spitalele - n.r.). Din cauza asta a fost discuţia până acum, să ne raporteze dacă au nevoie de evacuare pentru alte zone. Luăm în considerare şi evacuare pe plan naţional, şi la nevoie, dacă este neapărat, evacuare pe plan internaţional. Pentru asta suntem pregătiţi. Avem o echipă care face analiză. În momentul în care ne spune că trebuie să evacuăm anumiţi răniţi în alte zone ale ţării o vom face cu sprijinul ministerului Apărării şi al forţelor aeriene", a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Pe de altă parte, Arafat spune că există cazarmament asigurat pentru circa 30.000 de persoane în Bucureşti şi judeţul Ilfov. În plus, Arafat anunţă că va fi construită, în perioada următoare, cel puţin o tabără pentru sinistraţi, pentru a testa cum funcţionează o asemenea tabără.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel