Curtea de Apel sancţionează CCR. Decizie istorică. „Este fără precedent”

Curtea de Apel Bucureşti a decis că CCR nu avea dreptul să stabilească niciun fel de regulă pentru redactarea opiniilor separate şi concurente şi cât timp Legea 47/1992 nu stabileşte nicio regulă de redactare a acestor opinii, nu avea dreptul să blocheze publicarea vreunei astfel de opinii în Monitorul Oficial, potrivit ziare.com.

Astfel, Curtea de Apel a motivat hotărârea pronunţată la cererea de suspendare, formulată de avocata Elenina Nicuţ, a Hotărârii 1/22.06.2017 a CCR prin care s-a decis că preşedintele Curţii are dreptul să refuze publicarea în MOf şi pe site-ul Curţii a opiniilor separate pe care le consideră inadecvate. În baza acestei hotărâri a fost refuzată publicarea în Monitorul Oficial a unei opinii separate şi a unei opinii concurente formulată de judecătoarea Livia Stanciu la Decizia CCR nr. 304/2017 privind Legea 90/2001 şi Decizia nr. 392/2017 privind abuzul în serviciu.

Instanţa CAB consideră că Hotărârea 1 este de o vădită nelegalitate. Potrivit instanţei CAB, prin Hotărârea 1/2017, CCR încalcă însăşi Constituţia, mai precis art 31 din legea fundamentală potrivit căruia:

"(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal".

Într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, Ioana Ene Dogioiu (jurnalist) a spus că această decizie este fără precedent. „Curtea Constituţională a încălcat, potrivit Curţii de Apel Bucureşti, nu potrivit mie, Legea 47, propria ei lege de funcţionare, propriul ei regulament şi Constituţia României – şi toate acestea sunt într-o hotărâre judecătorească. Ceea ce mie mi se pare istoric. Este oricum fără precedent. Pentru prima oară, o instanţă de judecată din România afirmă cu subiect şi predicat că Curtea Constituţională a României s-a aflat în afara Constituţiei şi în afara legii. Şi această hotărâre, atenţie, vine chiar înainte de ziua în care Curtea Constituţională s-ar putea pregăti să comită un nou abuz – şi n-am nicio rezervă să-l calific în acest fel - prin admiterea unor sesizări împotriva Parchetului care ar obliga magistraţii să se prezinte în faţa oricărei Comisii de Anchetă şi orice dosar penal să fie trimis la Parlament, dacă Parlamentul îl vrea”, a spus Ioana Ene Dogioiu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel