Cubanezii vor avea acces la internet mobil

Telefon mobil
Telefon mobil

Cubanezii vor avea începând de marţi acces deplin la internet pe telefoanele mobile, a anunţat directoarea companiei de stat care deţine monopolul în telecomunicaţii.

Mayra Arevich, directoarea Companiei de telecomunicaţii din Cuba (ETECSA), a declarat, în cadrul unui anunţ televizat, că populaţia va primi acces gradual şi progresiv la date mobile. Patru pachete de date mobile vor fi disponibile, însă acestea se vor adresa doar posesorilor de dispozitive dotate cu tehnologie 3G, se precizează într-un comunicat emis de ETECSA, relatează DPA. 

Cuba trebuie să cumpere infrastructură de telecomunicaţii în dolari şi cu toate limitările impuse de embargo, a declarat Arevich cu referire la restricţiile economice care au fost relaxate sub administraţia Obama, dar care au fost recent reimpuse de preşedintele american Donald Trump. Cuba, una dintre ţările cu cea mai scăzută rată de conectare la internet, a înregistrat o expansiune graduală a accesului public la reţeaua informatică mondială prin intermediul ETECSA, care deţine monopolul în telecomunicaţii, a indicat organizaţia Freedom House. 

Accesul la internetul global în Cuba este extrem de restrâns 

Însă, "ratele de penetrare şi vitezele de internet continuă să rămână în urma mediilor regionale, iar accesul la internetul global în Cuba este extrem de restrâns din cauza preţurilor ridicate şi a reglementărilor guvernamentale ale punctelor de acces", se arată într-un raport din luna noiembrie. Preşedintele Miguel Diaz-Canel a devenit în octombrie primul lider din Cuba prezent pe reţelele de socializare şi şi-a exprimat intenţia de a stimula utilizarea noilor tehnologii şi a reţelelor de socializare în această ţară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel