Crucea Roşie relansează programul Banca de Alimente

crucea-rosie
crucea-rosie

Proiectul lansat în urmă cu 10 ani de către Crucea Roșie Română, Banca de Alimente, se relansează. 

În România, 40% din populaţie trăieşte sub nivelul pragului de sărăcie. 150.000 dintre copiii României adorm flămânzi. În 2019, un sfert din populaţia României trăieşte cu mai puţin de 9 lei pe zi. Grija zilei de mâine duce la şomaj şi abandon şcolar, agresivitate, depresie şi multe alte probleme grave. O parte importantă a societăţii se concentrează mai mult pe supravieţuire decât pe dezvoltare. Acestea sunt premisele proiectului Banca de Alimente, lansat de Crucea Roşie Română acum 10 ani, şi motivele care stau la baza relansării sub un nou mesaj, Banca pentru Altcineva.

Banca de Alimente înseamnă colectarea alimentelor de bază greu perisabile, donate de persoane fizice sau companii şi sortarea şi distribuirea lor de către Crucea Roşie către beneficiari, persoane vulnerabile din întreaga ţară. Peste 200.000 de familii au beneficiat deja de ajutor, din 2009 până acum.

Cu ocazia aniversării de 10 ani, Banca de Alimente devine Banca pentru Altcineva, încurajând România să adopte obiceiul de a ajuta. Donaţiile constante de alimente îi ajută pe cei nevoiaşi să primească stabilitatea de care au nevoie pentru a se dezvolta şi a deveni cetăţeni activi. Crucea Roşie Română adresează tuturor românilor apelul de a face Food Banking, pentru că atunci când hrăneşti pe altcineva, investeşti în viitorul României.

Relansarea proiectului, marcată la sediul BNR

Relansarea Băncii de Alimente a fost marcată marţi seara printr-un eveniment la sediul Băncii Naţionale a României, un loc ales cu scopul de a sublinia nevoia de Food Banking, un nou mod de a investi în viitorul societăţii, prin donaţii. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române şi Preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, Alteţa Sa Regală Principele Radu, Mugur Isărescu - Guvernator BNR, Raluca Turcan - Vicepremier, Mihaela Geoană - preşedinte al Crucii Roşii Române între 2007 - 2015.

Gazda serii a fost Iuliana Tudor, ambasador al programului Banca de Alimente, iar printre invitaţii serii s-au aflat reprezentanţi ai mediului de afaceri, diplomaţi, persoane publice, reprezentanţi ai Crucii Roşii Române, dar şi jurnalişti.

"Anul acesta, programul Banca de Alimente al Crucii Roşii Române devine Banca pentru Altcineva şi încurajează românii să facă #foodbanking: un act simplu de a dona alimente greu perisabile care ajung, de pe raftul supermarketurilor, direct pe masa persoanelor vulnerabile, oferindu-le, astfel, şansa la un viitor mai bun. Ce ne propunem să realizăm la finalul proiectului este să încurajăm România să adopte obiceiul de "a ajuta", ca parte din stilul lor de viaţă - oferindu-le instrumentele necesare să o facă, alături de partenerii noştri. Nu este suficient să donăm doar atunci când o calamitate are loc sau când urgenţa situaţiilor o cere, ci trebuie să donăm în mod constant, ca aceste familii să poată progresa prin ajutorul nostru. Şi în acest fel întreaga Românie va putea progresa", a spus Iuliana Tudor, ambasador al Crucii Roşii Române din anul 2009.

Ce puteți dona și ce se oferă nevoiașilor

Pachetele oferite persoanelor nevoiaşe au o greutate standard de 12 kg şi conţin 2L ulei, 1 kg zahăr, 2 kg făină, 2 kg mălai, 1 kg orez, 1 pungă paste făinoase, 4 conserve de carne sau peşte, conserve de legume, biscuiţi şi alte produse alimentare greu perisabile. Conţinutul unui pachet acoperă nevoile de hrană ale unei familii formate din trei membri pentru 1 lună şi au o valoare medie de 95 de lei.

Categoriile de produse greu perisabile care pot fi donate sunt:

- Alimente de bază: mălai, făina de grâu, zahar, ulei, orez, grâu, griş, fasole, mazăre uscată, linte, arpacaş, lapte praf

- Conserve: conserve de carne, peşte, pate de ficat, pate vegetal, mazăre, fasole, bulion, zacuscă, ghiveci, compot

- Paste făinoase, cereale

- Produse instant: supe instant, fulgi de fasole, fulgi de cartofi

- Băuturi: cacao, cafea, ceai, apă, sucuri

- Dulciuri, printre care biscuiţi, napolitane, ciocolată

- Hrană pentru bebeluşi, precum pireuri, supe, cereale, ceaiuri, sucuri, lapte praf

- Alte produse, precum produse dietetice, alune, miez de nucă, seminţe floarea soarelui, fistic, fructe confiate, fructe uscate

Banca de Alimente în cifre

10 ani de aniversare Banca de Alimente și 200.000 de familii sau persoane ajutate.

12 kg cântăreşte pachetul cu alimente de bază primit de fiecare familie sau persoană sprijinită. Iată ce conţinea un astfel de pachet: ulei, zahăr, faina, mălai, orez, paste făinoase, conserve de carne sau peşte, conserve de legume, biscuiţi. Conţinutul unui pachet acoperă nevoile de harană ale unei familii formate din trei membri pentru 1 lună.

25.000 de voluntari implicaţi în acţiuni de promovare şi implementare.

Proiectul este o iniţiativă a Crucii Roşii Române, preluată după modelul unor proiecte similare derulate cu succes, de ani de zile, în ţări din Uniunea Europeană, precum şi în SUA şi Canada.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel