Criză Venezuela. Maduro - Guaido, negocieri reluate

Venezuela
Venezuela

Guvernul președintelui Venezuelei Nicolas Maduro şi echipa liderului opoziției, Juan Guaido, vor relua negocierile pentru a încerca să rezolve criza în care se află ţara, au declarat trei persoane familiarizate cu discuțiile purtate sâmbătă, relatează Reuters.

Cei trei au declarat pentru Reuters că părțile nu au decis încă dacă discuțiile vor avea loc la Oslo, unde s-au purtat discuțiile anterioare sau în Barbados. Două dintre surse au declarat că discuțiile vor începe săptămâna viitoare. Guaido a declarat pe Twitter, vineri, că a primit sprijin din partea aliaților pentru a "începe o nouă rundă de consultări cu liderii naționali și internaționali", fără a oferi mai multe detalii, relatează Mediafax.

Au fost oferite puține detalii cu privire la conținutul discuțiilor dintre reprezentanții lui Maduro și Guaidó, care și-a asumat funcţia de președinte interimar în ianuarie și îl denunță pe Maduro drept ilegitim pentru realegerea acestuia ca preşedinte anul trecut printr-un vot considerat în general fraudulos.

Guvernul norvegian a încurajat ambele părți să se întâlnească la Oslo în luna mai, dar acestea nu au reușit să ajungă la un acord pentru a rezolva criza economică și politică care a determinat peste 4 milioane de cetăéni venezueleni să fugă în străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel