Criză politică în SUA. Democrații și republicanii, eșec în negocieri

Donald Trump
Donald Trump

Negocierile dintre democraţi şi republicani pentru a pune capăt închiderii parţiale a activităţii guvernului federal al SUA au eşuat şi vor fi reluate săptămâna viitoare, relatează AFP.

După doar câteva minute într-un hemiciclu aproape gol, Senatul a decis în unanimitate să amâne şedinţa până luni, la ora 10.00 (ora 15.00 GMT) şi să reia examinarea unei legi bugetare miercuri, 2 ianuarie, de la ora 16.00 (21.00 GMT).

Impasul bugetar, care durează de şase zile în SUA, a fost creat de dezacordul celor două părţi cu privire la finanţarea construirii unui zid la graniţa cu Mexicul, promis de Donald Trump şi căruia i se opun ferm democraţii.

Atât timp cât cele două părţi nu vor ajunge la un acord, finanţarea a 25% din departamentele şi administraţiile federale va rămâne suspendată. Dar democraţii şi republicanii par fermi pe poziţiile lor, acuzându-se reciproc.

Poziția lui Trump

Preşedintele a afirmat clar că orice lege de finanţare a guvernului trebuie să finanţeze în mod adecvat securitatea la frontiere pentru a opri fluxul de droguri ilegale, infractorii, membri ai grupului infracţional MS-13, traficanţii de copii şi fiinţe umane şi pentru a-i proteja pe americani", a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

De la miezul nopţii, vinerea trecută, aproximativ 800.000 de angajaţi federali sunt afectaţi de a acest impas, jumătate fiind nevoiţi să lucreze pentru servicii considerate esenţiale fără a fi plătiţi, în timp ce alţii au intrat în şomaj forţat.

Preşedintele republican solicită 5 miliarde de dolari pentru construirea unui zid pentru a bloca intrarea clandestină la graniţa cu Mexicul. Democraţii refuză să finanţeze acest proiect, dar propun fonduri pentru alte măsuri de securitate la frontieră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel