Criză ingineri. Politehnica, program de pregătire de lideri. Hans Klemm: Facem tot ce putem

Un program ce va pregăti studenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) să devină lideri va începe în noul an universitar, partener al UPB fiind Academia Naţională de Inginerie a SUA.

"Tinerii trebuie să înţeleagă ce înseamnă cultura naţională şi nu numai, ce înseamnă geopolitica, ce înseamnă social media, trebuie să înţeleagă care este impactul tehnologiei în societatea de mâine, care sunt valorile etice, pentru că tehnologia are un impact extraordinar asupra vieţii noastre, a fiecăruia dintre noi, şi deciziile noastre trebuie să fie în primul rând etice, să respecte etica, drepturile omului", le-a spus jurnaliştilor rectorul UPB, Mihnea Costoiu, joi, cu prilejul workshopului internaţional în domeniul ingineriei Grand Challenges Scholars Programs - GCSP2019.

Profesori americani și tehnologie

El a menţionat că studenţii de la UPB care vor fi admişi în acest program vor avea acces la profesori americani, tehnologie, la liderii companiilor cu care UPB este în parteneriat şi vor lucra efectiv pentru a realiza proiecte în mari companii.

"Cursurile vor avea loc la Universitatea Politehnica. Aceste cursuri se vor desfăşura pe durata celor 4 ani de studii, deci nu este un curs de un semestru, de o lună, de două luni. Se prezintă studenţii universităţii noastre care doresc să facă şi altceva, care doresc să se perfecţioneze, care doresc să fie lideri. (...) Selecţia lor va fi una serioasă", a explicat Costoiu.

Potrivit lui, UPB e prima universitate din Europa care demarează acest program la începutul anului universitar următor. "O a doua universitate e Universitatea Sapienza din Roma. (...) Este un program care se desfăşoară în America în 70 de universităţi şi până în acest moment sunt doar câteva sute de absolvenţi ai acestui program din zecile de mii, din sutele de mii de studenţi americani, deci este un program de elită", a menţionat Costoiu.

Criză de ingineri

România, a atras atenţia rectorul, se confruntă cu o criză de ingineri.

"Suntem în acest moment într-o criză majoră de ingineri. 200.000 de ingineri au părăsit România în ultimii 30 de ani şi toate companiile cer pentru următoarea perioadă aproape 300.000 de ingineri pentru următorii 10 ani, ceea ce România nu este capabilă în acest moment să producă. (...) Universităţile româneşti de ingineri trebuie ajutate, societatea trebuie să înţeleagă că, fără sprijinirea acestor universităţi în mod real şi pe termen lung, nu putem asigura acest necesar pentru societate", a adăugat Costoiu.

Hans Klemm, despre o Românie prosperă

Cu prilejul workshop-ului, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a menţionat că programul care va fi derulat la UPB instruieşte tineri ingineri să devină lideri, să aibă o abordare mai largă a ingineriei.

El a spus că, în calitatea sa de ambasador al SUA în România, este beneficiarul unui parteneriat strategic foarte puternic care există între SUA şi România.

Hans Klemm a afirmat că, pentru a consolida acest parteneriat, Ambasada SUA lucrează în România în privinţa câtorva priorităţi, una dintre acestea fiind să promoveze prosperitatea SUA, în parteneriat cu România.

Potrivit ambasadorului, această prioritate captează agenda economică dintre cele două ţări, scopul lor comun de a creşte comerţul şi investiţiile, iar în ceea ce priveşte SUA, captează ţelul acesteia de a contribui la prosperitatea României, pentru că este un partener strategic important.

"O Românie mai prosperă, mai democratică va duce la o Românie mai puternică, una care are mai multe resurse să contribuie, să lucreze cu SUA la obiectivele noastre comune (...) Ca parte a acestei agende a prosperităţii, noi, Ambasada SUA, facem tot ceea ce putem să sprijinim inovaţia, antreprenoriatul, educaţia şi dezvoltarea societăţii într-un ecosistem care sprijină o economie dinamică în România, unul care va contribui să susţină rata de creştere şi totodată îşi va aduce contribuţia la bunăstarea ţării", a declarat Hans Klemm.

Acesta a adăugat că Ambasada SUA lucrează îndeaproape cu universităţi de top din România şi că UPB reprezintă "un partener foarte apropiat".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel