Cristina Ţopescu a murit. Custodele Coroanei şi principele Radu transmit condoleanţe familiei

Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu au transmis luni condoleanţe familiei Cristinei Ţopescu şi întreaga lor compasiune colegilor de breaslă ai jurnalistei.

Vestea morţii premature a jurnalistei Cristina Ţopescu a fost primită cu nespusă tristeţe de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi de Alteţa Sa Regală Principele Radu. Intelectual rafinat şi jurnalist de televiziune de vocaţie, Cristina Ţopescu a avut o respectată carieră publică de patru decenii, în care a dovedit o neobişnuită discreţie, nobleţe sufletească şi profunzime a spiritului, scrie pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.

Potrivit sursei citate, în anul 2006, Cristina Ţopescu a realizat unul dintre cele mai de succes filme documentare despre Familia Regală, intitulat 'Regele Mihai - Nihil Sine Deo' şi produs de Humanitas Multimedia. În iunie 2012, ea a fost învestită cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, într-o ceremonie care a avut loc la Sala Regilor din Palatul Elisabeta.

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu transmit condoleanţe familiei îndoliate şi întreaga lor compasiune colegilor de breaslă ai Cristinei Ţopescu!, precizează sursa citată. Jurnalista Cristina Ţopescu a fost găsită duminică decedată în locuinţa sa din Otopeni. Ea avea 59 de ani, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel