Cristi Danileț, întâlnire cu Timmermans. Flashmod la Palatul de Justiție din Bruxelles

Palat Justiție Bruxelles
Palat Justiție Bruxelles

Reprezentanţi ai Asociaţiei "Forumul Judecătorilor din România", Asociaţiei "Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor" şi ai Asociaţiei "Iniţiativa pentru Justiţie" se vor întâlni, joi, la Bruxelles, cu oficiali ai Comisiei Europene şi Parlamentului European, inclusiv cu vicepreşedintele Frans Timmermans, într-un demers care vizează starea justiţiei din România, anunţă judecătorul Cristi Danileţ.

Într-un mesaj pe Facebook, Danileţ susţine că magistraţii români vor organiza, în colaborare cu colegii lor din Belgia, un flashmob în faţa Palatului de Justiţie din Bruxelles.

"Totodată, aducem la cunoştinţă că magistraţii români se vor afla, în intervalul orar 14-15 (15-16 ora României), în faţa Palatului de Justiţie din Bruxelles, pentru a transmite un mesaj public tuturor celor interesaţi şi pentru o sesiune de declaraţii pentru presă, fiind anunţată şi participarea colegilor magistraţi belgieni", spune Danileţ.

Cristi Danileţ consideră că, prin modificările legislative adoptate în ultimii ani, judecătorii şi procurorii sunt supuşi unor "asalturi continue", iar instituţiile europene nu pot rămâne pasive la soarta statului de drept din România.

Citește și: Antonio Tajani, discurs în PE: Codruța Kovesi se bucură de încrederea noastră

”Ineficienţa Consiliului Superior al Magistraturii”


"Prin reformele legislative adoptate în ultimii doi ani, ignorând avizele Comisiei de la Veneţia şi rapoartele Comisiei Europene, coroborate cu ineficienţa Consiliului Superior al Magistraturii de a garanta în mod real independenţa justiţiei, judecătorii şi procurorii fiind supuşi unor asalturi continue, România se îndepărtează vizibil de la cerinţele statului de drept. O astfel de situaţie tinde să se răspândească în toată Europa, punând sub carantină zeci de ani de dialog şi progrese democratice ce păreau ireversibile. În atare condiţii, instituţiile europene nu pot rămâne în pasivitate, soarta statului de drept în România fiind şi obligaţia acestora. Dreptul la informare al entităţilor europene presupune posibilitatea acestora de a dialoga în mod liber şi fără presiuni cu magistraţii români", declară judecătorul.

Danileţ enumeră câteva din nemulţumirile magistraţilor, amintind şi de înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

"De altfel, lipsa unui dialog real al autorităţilor române cu judecătorii şi procurorii a determinat mii de magistraţi români să protesteze sub diverse forme, de la suspendarea şedinţelor de judecată, până la ieşirea pe treptele instanţelor şi parchetelor, solicitând, între altele, eliminarea limitărilor adoptate cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor şi procurorilor, abrogarea dispoziţiilor referitoare la înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi, renunţarea la dispoziţiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi la cele care elimină meritocraţia în magistratură", precizează Cristi Danileţ. 

Citește și: Cazul Kovesi. CSM, răspuns pentru UE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel