Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat acuzat de omor calificat și violare de domiciliu. Inculpatul a fost prezentat, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov, care a admis propunerea procurorilor, scrie Mediafax.
Din referatul anchetatorilor a reieșit că sâmbătă, în jurul orelor 14.00, inculpatul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a pătruns fără drept, sărind peste poartă, în curtea unui imobil din Brașov, „unde a distrus mai multe obiecte, acțiuni care probabil au alertat-o pe victimă, o femeie de 87 de ani, care a ieșit în ușa casei sale".
„În acest context, inculpatul a lovit victima cu un obiect contondent după care i-a aplicat câteva zeci de lovituri de cuțit victimei căzute, ceea ce i-a cauzat moartea", arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News