Crimă Caracal. Raport INML, Alexandra. DIICOT, anunț oficial

Alexandra
Alexandra

DIICOT anunță oficial moartea Alexandrei Măceșanu. 

Potrivit DIICOT, în baza probelor ridicate din butoiul lui Gheoghe, rezultatul profilului genetic este al unei singure persoane, al Alexandrei Măceșanu. S-a ajuns la această concluzie după ce a fost comparat profilul genetic de pe oasele găsite în butoi cu profilul genetic găsit al părinților Alexandrei. 

DIICOT precizează că rezultatul expertizei nu este unul confidențial în anchetă, de aceea familia a fost imediat anunțată, mai ales în contextul în care a cerut autorităților să nu afle din alte surse informațiile. 


Iată comunicatul de presă al DIICOT: 

DIICOT continuă activitățile începute in ziua de ieri, potrivit comunicării anterioare, prin cercetarea efectuată de echipe complexe, a locuinței inculpatului, echipe formate din procurorii care efectuează UP, polițiști specializați în cercetarea infracțiunii de omor, criminaliști și polițiști din cadrul structurii specializate a IGPR - DCCO.

Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinților Alexandrei.

Concluzia ne-a fost comunicată aseară, 2 august, de către reprezentanți ai INML, urmând ca astăzi să ne fie transmis și raportul specialiștilor conținând aceleași date.

După ce a primit datele, DIICOT a procedat la informare in regim de urgentă, conform dispozițiilor art. 1 al. 2 din OUG nr. 78/2016 privind organizarea și funcționarea DIICOT și art. 62 al. 2 din Legea nr. 304/2004 cu modificările și completările ulterioare privind organizarea judiciară.

Concluzia expertizei nu este o informație confidențială în cadrul urmăririi penale, ci este o informație de interes public, care trebuia comunicată familiei, fapt pentru care, familia victimei a fost de îndată și neîntârziat anunțată, din respect și compasiune față de suferința pe care o resimte, având in vedere și solicitarea acesteia in același sens, respectiv de a nu lua cunoștință din alte surse de informare.

În raport de această concluzie, urmărirea penală continuă cu certitudine, între altele și pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 188 al. 1 CP raportat la art. 189 lit. a, h CP.

La finalul activităților din ziua de astăzi, vom reveni cu un nou comunicat/ declarație de presă și nu în ultimul rând, transmitem Condoleanțe familiei îndurerate!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel