CRĂCIUN. Sărbătoare mare pe 26 decembrie. Ce NU trebuie să faci

Crişan Andreescu / 26 dec 2017 / 08:31

Calendarul ortodox celebrează pe 26 decembrie 2017, a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului. Maica Mântuitorului Iisus Hristos este prima cea mai mare persoană sfântă din ceruri după Sfânta Treime (apoi Sfântul Ioan Botezătorul), ocrotitoarea tuturor creştinilor, mijlocitoarea noastră în faţa lui Dumnezeu şi mama noastră a tuturor.

Soborul Maicii Domnului este ziua în care adunarea cerească se unesşte cu adunarea pământească în jurul Maicii Domnului pentru a cinsti sfinţenia Sa: "Prin cine s-a făcut mântuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu şi care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mântuirii lumii? Întâi Iisus Hristos, al doilea Maica Domnului".

Maica Mântuitorului Iisus Hristos, pe care o cinstim pe 26 decembrie, este prima cea mai mare persoană sfântă din ceruri după Sfânta Treime (apoi Sfântul Ioan Botezătorul), ocrotitoarea tuturor creştinilor, mijlocitoarea noastră în faţa lui Dumnezeu şi mama noastră a tuturor.

Soborul Macii Domnului este unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. În a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.

Sarbatoarea din 26 decembrie ii indeamna pe credinciosi sa se adune in cinstea Maicii Domnului. Cuvantul "sobor" ne aduce aminte ca Maica Domnului trebuie preaslavita, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si adunarea noastra de pe pamant este insotita de cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri.

Predica Sfantului Ierarh Proclu la Soborul Maicii Domnului

„Cine a cunoscut, cine a auzit ca Dumnezeu S-a salasluit necircumscris in pantece, Cel pe care cerurile nu l-au cuprins, iar pantecele nu L-a ingradit, ci din Fecioara S-a nascut nu doar simplu Dumnezeu, nici doar simplu om. Cel ce astazi S-a nascut, poarta care odinioara era a pacatului a aratat-o usa a mantuirii.

Caci acolo unde sarpele a varsat veninul prin neascultare, acolo Cuvantul, prin ascultare, intrand in altar, S-a intrupat. Acolo unde s-a ivit cel dintai ucenic al pacatului, Cain, acolo izbavitorul neamului omenesc, Hristos, fara de samanta a odraslit, fara a se rusina iubitorul de oameni de durerile nasterii din femeie", spunea Ierarhul in predica.

Ce NU trebuie să faci în a doua zi de Crăciun

Nu e bine sa speli haine in aceasta zi, pentru ca apa varsata pe rufe o vei folosi pentru vindecarea ranilor. De asemenea, e o zi in care nu se munceste. Oamenii care muncesc in ziua cand e cinstita Fecioara Maria nu vor mai avea nicio zi libera tot anul.

E interzis sa barfesti, sa injuri, sa uneltesti impotriva celorlalti. Cei care se razbuna sau doresc sa isi incheie socotelile cu cei din jur astazi vor suferi pierderi.

Se mai spune că de la Crăciun şi până la Bobotează, în casa unde sunt fete de măritat nu se toarce, nu se coase. Că altfel nu se mărită.

Dacă a doua zi după Crăciun va bate tare vântul - se va strica recolta ce va să vie şi toamna următoare va fi furtunoasă şi ploioasă.

În aceste zile, tradiția și vechile almanahuri spun că se adoptau copiii orfani, rămaşi după războaie şi molime. Că, spune Scriptura, şi Sf. Iosif l-a primit în casa lui pe Iisus, chiar dacă nu îi era fiu, dar a primit vestea şi gândul bun cu smerenie şi bucurie.