Covasna: Droguri descoperite la zece percheziţii domiciliare, efectuate în şase localităţi; o persoană - reţinută

Mai multe cantităţi de droguri au fost descoperite miercuri, la zece percheziţii domiciliare efectuate în municipiul Târgu Secuiesc şi în comunele Cernat, Turia, Lemnia, Catalina şi Sânzieni, în cadrul unei acţiuni complexe cu scopul destructurării grupurilor criminale organizate, prevenirea şi contracararea infracţiunilor privind traficul de droguri.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, acţiunea a fost desfăşurată de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Covasna, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Covasna şi cu sprijinul Biroului de Combatere a Crimei Organizate  Braşov, IPJ Covasna -posturile de Poliţie Sânzieni, Lemnia şi Cernat, luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Covasna, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Covasna şi Grupării Mobile de Jandarmi Braşov.

,,În cadrul unui dosar penal vizând mai multe persoane suspecte de trafic şi consum de droguri de risc şi de mare risc, au fost efectuate un număr de zece percheziţii domiciliare pe raza municipiului Târgu Secuiesc, comunele Cernat, Turia, Lemnia, Catalina şi Sânzieni, din judeţul Covasna, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate următoarele:- aproximativ 2,5 grame de cannabis; aproximativ 1 gram de amfetamină; un număr de 139 de comprimate M.D.M.A.; mai multe mijloace materiale de probă', se arată în comunicatul IPJ Covasna.

Cinci persoane au fost conduse la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Covasna, în vederea continuării cercetărilor, iar împotriva uneia dintre aceste persoane procurorul a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată Tribunalului Covasna cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către DIICOT, Biroul Teritorial Covasna, cu privire la comiterea infracţiunilor de trafic şi deţinere de droguri de risc şi mare risc.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel