Covasna: A fost confirmat al doilea focar de pestă porcina africană în judeţ

pesta porcina
pesta porcina

Autoritățile din județul Covasna au confirmat un nou caz de pestă porcină africană, în localitatea Valea Crișului.

Conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Covasna a anunţat, marţi dimineaţă, că, din investigaţiile preliminare, a reieşit că animalul la care s-a depistat prezenţa virusului a fost crescut într-o gospodărie din localitate şi nu era crotaliat, scrie Agerpres.

"În urma confirmării diagnosticului de către Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, laborator acreditat, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă. Gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor şi mijloacelor de transport. (...) Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi a organelor de Poliţie", a declarat directorul DSV Covasna, Siko Barabasi Sandor.

Zonă de siguranță, instituită de autorități

Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţul Covasna s-a întrunit în şedinţă extraordinară şi a adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, stabilind o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km în jurul focarului.

Săptămâna trecută a fos confirmat primul focar de pestă porcină africană, prezenţa virusului fiind stabilită la două cadavre de porci depistate într-o groapă de gunoi de la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, în cartierul Orko.

Din investigaţiile preliminare a rezultat că animalele afectate au fost crescute într-o gospodărie timp de aproape un an, fiind furajate preponderent cu resturi alimentare provenite inclusiv din tomberoane şi platforme de gunoi.

Ulterior a mai fost depistat un caz, iar autorităţile sanitar-veterinare au dispus, luni, sacrificarea tuturor porcilor din acest cartier.

Vezi și:

ANM, prognoza meteo. Vremea pe regiuni, pentru două săptămâni

Agent de la poliţia rutieră, condamnat pentru mită. Cum proceda

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel