Cosette Chichirău face plângere împotriva lui Şerban Nicolae

Cosette Chichirău (USR) a depus plângere împotriva lui Şerban Nicolae la CNCD şi la Senat.

Deputata Cosette Chichirău (USR) a depus plângere împotriva senatorului PSD Şerban Nicolae la Comisia de disciplină a Senatului şi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a informat Uniunea Salvaţi România, prin intermediul unui comunicat.

"Deputata Cosette Chichirău a depus o sesizare disciplinară la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului împotriva senatorului Şerban Nicolae, pentru afirmaţiile jignitoare publice la adresa sa, şi a formulat o petiţie către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru aceleaşi fapte. În aceste plângeri se arată că senatorul Şerban Nicolae, în timpul dezbaterilor în şedinţa plenară a Camerei Deputaţilor, a făcut afirmaţii repetate jignitoare, inclusiv de natură sexuală, la adresa deputatei Cosette Chichirău, însoţite de calificative care puneau la îndoială atât competenţele profesionale, cât şi practicile de igienă", a menţionat sursa citată.

Au fost depuse totodată înscrisuri, documente şi înregistrări care să dovedească acuzaţiile.

'Întreg demersul senatorului Şerban Nicolae, care ştia foarte bine că este filmat, a fost unul misogin. Nu doar eu am fost jignită, ci a fost lezată însăşi demnitatea femeii. Acest tip de comportament suprimă participarea femeilor în viaţa publică şi politică, menţinând o societate discriminatorie în care nu suntem fericiţi să trăim', a declarat Cosette Chichirău.

Deputata USR solicită Senatului 'aplicarea celor mai drastice măsuri disciplinare împotriva senatorului Şerban Nicolae', şi anume aplicarea avertismentului public scris şi interdicţia de a reprezenta acest for în relaţiile interne şi externe ale acestuia pe o perioadă de trei luni. Din partea CNCD, deputata solicită aplicarea unei amenzi contravenţionale şi obligativitatea de a publica în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârşirea contravenţiei.

Schimb dur de replici în plină şedinţă

Senatorul PSD Şerban Nicolae şi deputatul USR Cosette Chichirău au avut, pe 6 decembrie, un schimb dur de replici, în timpul protestului USR din sala de plen a Camerei Deputaţilor, unde se discuta proiectul de modificare a statutului magistraţilor. Disputa s-a desfăşurat în timp ce Chichirău transmitea live din plen cu telefonul mobil. Ulterior, Cosette Chichirău a declarat că a fost înjurată de Şerban Nicolae şi a anunţat că îl acţionează în judecată, în timp ce social-democratul a cerut scuze alegătorilor săi pentru reacţia pe care a avut-o.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel