EXCLUSIV  Cosette Chichirău și-a găsit ocupație. Adio, politică! Cu cine a făcut primul interviu

Cosette Chichirău și-a găsit o nouă ocupație. Și mâine poate să se lase de politică, dacă vrea, pentru a o apuca pe alt drum. 

În ultimele zile, deputata USR și-a intrat perfect în rolul de jurnalistă. Filmează, face transmisiune LIVE, comentează imaginile surprinse, ia chiar și interviuri, scurte reacții de la politicieni, cot la cot cu ziariștii, de la balconul presei. Degeaba sunt oameni de la televiziuni acolo care practic fac același lucru... Cosette Chichirău le-a furat meseria, doar că ea nu este plătită ca jurnalistă acreditată la Parlament, ci ca deputată. Nu știu dacă oamenii au votat-o să facă transmisii LIVE pe Facebook. Ea îi reprezintă, în Camera Deputaților, pe cetățeni, este aleasă, nu este delegată a breslei presei. 

Într-o zi, săptămâna aceasta, a spus de enșpe mii de ori că nu a mâncat. Tot de atâtea ori repeta cuvântul "bolșevic, comunist" în timp ce îi filma pe anumiți senatori. Este, într-adevăr, plăcut și captivant să te uiți la filmulețele ei de pe Facebook. Doar miercuri, în timp real, peste 3.000 de oameni se uitau la transmisia ei LIVE de la ușa Senatului. Dar, de obicei, circul ar trebui să fie făcut de profesioniști, nu de politicienii pe care i-am votat. Ieri, Cosette Chichirău a fost LIVE, pe Facebook, în total, cam trei ore.

Apreciez faptul că politicienii înțeleg treaba cu social media, dar uneori ce-i prea mult strică. Cosette Chichirău, atunci când face transmisii, ar putea să ne zică și altceva în afară de referiri la "Șerban Nicolae, comunism, bolșevism, ciuma roșie, securiști, ne-au blocat, ne-au interzis, nu îmi deschid balconul". Ar putea lăsa lozincile, pentru că oricum, toți le știm pe de rost, și ne-ar putea explica, pe amendamente, de ce nu sunt bune modificările la Legile Justiției și alte lucruri legate de legi. Ar putea să treacă la #nextlevel. Pentru că am înțeles că nu a fost primită la balconul presei și nu poate filma, dar unii s-au cam săturat. Vor și altceva decât scandal între politicieni. Spunea cineva: "noroc cu Cosette Chichirău" pentru că altfel nu am vedea ce se întâmplă în Parlament. Într-un fel, are dreptate.

Miercuri, Cosette Chichirău ne-a arătat că Nicușor Dan mai trăiește. S-a dus repede la el să îi ia un interviu. Puțin ciufulit, fostul președinte USR a încercat să facă față întrebărilor colegei sale din Camera Deputaților, în timp ce, pe pagina ei de Facebook, acolo unde transmitea LIVE interviul, Nicușor Dan era înjurat în fel și chip de diferiți internauți.

[citeste si]

(w670)

Așa că, dacă mâine spune "la revedere, USR!", cu siguranță, la experiența acumulată în presă, găsește un loc de muncă foarte ușor și în acest domeniu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel