Coronavirus. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat ALERTA GLOBALĂ

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis să declanşeze alertă la nivel global în ceea ce priveşte coronavirusul din China. 

Virusul din oraşul chinez Wuhan reprezintă o urgenţă de nivel global, a anunţat joi seară Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în condiţiile în care epidemia se extinde în afara Chinei, conform Mediafax. 

"În ultimele săptămâni, am asistat la apariţia unui agent patogen necunoscut anterior, care a generat o epidemie fără precedent", a declarat joi seară Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, în cursul unei conferinţe de presă desfăşurate la Geneva.

"Trebuie să acţionăm acum pentru a limita răspândirea bolii", a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de CNBC.

"Urgenţă de sănătate publică"

 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte drept "urgenţă de sănătate publică de interes internaţional" un"eveniment extraordinar" care este "grav, neobişnuit şi neaşteptat".

Conform celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţile chineze, pe teritoriul Chinei se înregistrează 171 de decese generate de coronavirus şi 8.137 de cazuri confirmate. Virusul s-a extins în cel puţin alte 18 ţări, unde au fost semnalate cazuri de transmitere de la om la om.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel