Coronavirus, ADEVĂRATA poveste direct din China. "Oamenii pe primul loc, banii pe al doilea!". Mobilizare incredibilă

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Unul dintre cei mai cunoscuți volggeri din România a prezentat adevărata poveste a coronavirusului. Iată de unde a început acest virus, cum a fost descoperit, care este starea populației chineze, după cât timp apar simptomele, care este comparația cu virusul mortal din 2002 - 2003, dar și implicarea Guvernului chinez și al voluntarilor. 

Unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, poate chiar singurul vlogger chinez din țară și-a făcut curaj și le-a prezentat urmăritorilor adevărata poveste a Coronavirusului. Acesta a încercat să spulbere toate știrile false apărute în mediul online.

Acesta a ales să-și sune vărul din China și să afle mai multe detalii despre virus și despre starea oamenilor de acolo, fără ca acesta să știe că va fi înregistrat și postat ulterior într-un vlog.

"Nu pot să dorm, stau de prea mult timp în casă, de 5 zile deja", așa a început convorbirea dintre cei doi. 

"Tu trebuie să te ridici și să vorbești pentru chinezi și ar trebui să faci un vlog despre asta. Noi ne sacrificăm să stăm în casă și să nu răspândim mai departe. Acum pot să dau un mesaj în numele tuturor chinezilor, acele știri false ne deranjează enorm de mult și nu faceți nimic altceva decât să ne denigrați!", l-a îndemnat Luca Chen pe vlogger-ul Chanu Zeng.

De unde a început Coronavirus-ul

"Virusul a început din Wuhan, dintr-un Seefood Market (n.r. magazin de fructe de mare) local. Acest Seefood Market e un fel de Piața Obor. Nimeni nu și-a dat seama că se va întâmpla așa ceva. E ca la Obor, unde fiecare merge să cumpere ceapă, și apoi merg acasă. Fără ca nimeni să știe, au cumpărat ceapa și au dus-o acasă. Virusul așa începe și se răspândește. Guvernul chinez reacționează foarte repede", a povestit Luca Chen. 

Coronavirus vs. SARS

"În 10 zile au construit Spitalele pentru oamenii care se îmbolnăvesc și l-au invitat pe unul dintre doctorii specialiști care au reușit să elimine SARS-ul (n.r. un alt virus din trecut). Numele acestuia este Mr. Zhong, are 84-85 de ani și a mers de la Beijing la Wuhan cam 1500 km, a fugit spre Wuhan să cerceteze situația, pentru că au menționat că acest virus seamănă puțin cu SARS-ul. E la fel ca in 2002-2003, dar cu mult mai puțin grav decât atunci.

Acest doctor s-a dus direct în Wuhan să cerceteze situația și pacienții și a atenționat populația că e un nou tip de virus și nu știe nimic sigur, pentru că nimeni nu a mai avut așa ceva până acum. A doua zi dis de dimineață, orașul Wuhan a dat anunțul să ne închidem orașul, pentru că virusul e nou și altfel riscă să ajungă în toată China. După anunțul doctorului, a doua zi, chinezii s-au mobilizat să construiască acest spital, pentru că trebuie să ne pregătim și nu știm cu exactitate numărul oamenilor infectați sau numărul celor ce vor fi infectați, așa că trebuie neapărat deschise spitale pentru asta", a mai spus vărul lui Chanu. 

Virusul dă semne abia după 14 zile

"Virusul poate sta în corpul tău timp de 14 zile, fără ca tu să-ți dai seama. Maximum 14 zile, iar apoi apar simptome. Acest virus nu e la fel de grav ca SARS. Atunci au murit foarte mulți oameni, posibilitatea decesului de la Coronavirus nu este atât de ridicată ca la SARS. Problema gravă cu acest virus este că poate sta în corpul tău timp de 14 zile fără ca tu să-ți dai seama. Oamenii infectați nu aveau de unde să știe și a fost exact de Anul Nou Chinezesc când toți oamenii mergeau spre casă, iar transportul public era mult mai plin și mult mai folosit ca de obicei. 

Acesta este motivul pentru care Guvernul a spus ca toată lumea să stea în casă, pentru ca toată lumea să știe după 14 zile dacă este infectată sau nu și astfel am putea scăpa mai repede și mai ușor de virus și să tratăm pacienții infectați", a adăugat el. 

Ce spune despre carantina din China 

"Guvernul ne-a sugerat să stăm în casă și să nu ieșim, nu e ca și cum este interzis sau ceva de genul. Nu este așa! Au închis Wuhan-ul. Este închis transportul public, au închis autogările, chiar și autostrăzile, pentru că le este frică ca cineva să iasă sau să intre în acea zonă. Au început cu știrile false, au zis că militarii intră peste noi în casă și sunt focuri de armă în stradă. Oamenii se frustrează, chinezii sunt foarte nervoși. Aceste știri sperie oamenii și îi lasă să creadă lucruri proaste despre chinezi. Eu sunt în China și nimeni nu-mi pune pistolul la tâmplă! Eu stau în casă, mă ofer să stau în casă"

"Guvernul a spus așa: mai bine stați în casă, vă rog nu ieșiți din casă și dacă ieșiți, purtați măști. Magazinele sunt închise pentru că ar fi prea multă lume pe străzi și lasă virusul să se răspândească. E doar un sfat că e mai bine să stai în casă. Acum este Anul Nou Chinezesc, toată lumea stă în casă, e ok", povestește Luca. 

Toate cheltuielile sunt acoperite de către Guvern

"Nu e ca și cum China s-ar ascunde de ceva sau cineva. Dacă ești dispus să intri în Wuhan cu un scop sau să filmezi, poți face asta chiar acum, nu e ca și cum ești în închisoare. Încă poți merge la supermarket să-ți cumperi produse. Orașul este închis și au oprit doar transporturile publice. Poți merge liniștit să-ți cumperi lucruri, dar atunci când ieți, trebuie să porți masca, asta e tot. Dacă te simți rău sau se întâmplă ceva, suni direct la ambulanță și te duci la spital, iar dacă ești infectat cu Coronavirus, toate cheltuielile sunt acoperite de către Guvern.

Noi ne scrificăm pentru economia țării, pentru oameni. Oamneii sunt pe primul loc, înaintea tuturor lucrurilor și trebuie să scăpăm de virus înainte de orice. Pentru autorități, oamenii sunt pe primul loc, banii pe al doilea!", a adăugat bărbatul. 

Mobilizare exemplară. Autorități și voluntari. 1 MILION de măști cumpărate de el

"Guvernul chinez încearcă din răsputeri, cu toate puterile sale, să ajute zona afectată din China și toate persoanele afectate de virus. Pe lângă Guvern, sunt foarte mulți voluntari care s-au oferit să ajute în construirea spitalului, oameni care cumpără măști și le trimit în China. Toată lume muncește pe gratis, se oferă voluntar. De exemplu, eu am stat 15 ani în România și am dat mai multe telefoane ca să întreb dacă mă poate ajuta cineva să găsesc o fabrică de măști medicale sau medicamente. De ieri până azi am reușit să găsesc o fabrică din Spania și au reușit să-mi dea 200.000 de măști și am reușit împreună cu prietenii mei să cumpărăm 1 milion de măști.

Trebuie să oprim acest virus de unde a început, eu stau acasă și ajut, toată lumea stă acasă și ajută, o fac pentru popor", a completat Luca Chen. 

Vezi aici întregul dialog dintre cei doi:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel