CORINA CREȚU, COMISAR EUROPEAN, AUDIERI. Ioan Mircea Pașcu (PSD), culise Bruxelles. ACL o 'sapă' pe Corina Crețu

Ioan Mircea Pașcu, europarlamentar PSD și fost ministru al Apărării, a aflat, de pe culoarele bruxelleze, cum delegația ACL îi pregătește o 'capcană' Corinei Crețu, pentru a o pune într-o situație dificilă la audierile pentru funcția de comisar european. 

Europarlamentarul PSD Corina Crețu, candidatul desemnat din partea României pentru a prelua portofoliul pentru Politici Regionale, mai are un singur pas de făcut înainte de a-și prelua în mod oficial postul. Corina Crețu va fi audiată în comisia REGI în 1 octombrie. Însă, apele par tulburi la Bruxelles, unde ACL nu ar fi încheiat războiul, așa cum transmite pe plan intern. 

"Se spune că la București, târg mic, nu există secrete: toata lumea știe tot! Văd însă că regula e valabilă și pentru Bruxelles. Aflu, astfel, că delegația ACL din PPE pregătește un set de întrebări speciale pentru audierea Corinei Crețu, cu intenția vadită de a o pune într-o situație neplacută. Cum numai dl Winkler este membru al Comisiei DEVE care o va audia pe Corina Crețu, este de așteptat ca "întrebările" să fie transmise (și) altor colegi PPE din comisia respectivă. Să fiu bine înțeles: nu am nimic contra întrebărilor în cadrul unei audieri. Până la urmă asta este oricărei audieri. Însă dacă întrebările sunt puse intenționat cu rea-voință, cum se aude că se dorește, atunci lucrurile nu mai sunt de acceptat, ci, din contră, trebuie făcute publice.

STENOGRAME incredibile. TRAIAN BERBECEANU, executat de procurori în stil mafiot

O asemenea intenție ne arata înca o dată - de parca mai era nevoie - că ACL este interesat doar în satisfacerea intereselor sale înguste, nu a interesului național, pe care îl clamează. Pentru ei, a-l pune pe viitorul comisar al României, nu al unui partid sau altul, în dificultate primează comparativ cu necesitatea de a asigura o performanță buna în numele țării. Mă întreb atunci, oare cât mai valorează angajamentul dlui Johannis că românii vor vedea cum va fi sprijinita Corina Crețu, asta după ce scrisoarea lor împotriva acordării unui domeniu important comisarului român a rămas fără rezultat. În sfârșit, cum rămâne cu "glumița" făcută la Bruxelles de Băsescu, tot așa, după ce intervenția sa nu a reușit să blocheze nici nominalizarea Corinei Crețu, nici acordarea portofoliului politicilor regionale. Dacă mă înșel asupra a ceea ce au de gând acoliții lui Băsescu, ar fi bine pentru România, însă, cunoscându-i, trebuie să îmi fac datoria și să iau în serios ceea ce începe să se discute pe culoarele bruxelleze ... Succes Corinei, succes României!", a scris europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu, pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel