Copil dispărut Pecineaga. Părinții, duși la detectorul de minciuni

Copil disparut Pecineaga
Copil disparut Pecineaga

Părinții minorului în vârstă de opt ani, dispărut din localitatea Pecineaga, vor fi testați cu detectorul de minciuni, Polițiștii vor să elimine astfel orice ipoteză de până acum. 

Polițiștii elimină toate ipotezele în acest caz, iar în cursul zilei de mâine părinții vor fi duși la testul poligraf, susține România TV. 

Sute de persoane au fost audiate în acest caz, iar oamenii legii au efectuat căutări de amploare. Cu toate acestea minorul nu a fost găsit.

”În cursul acestei zile s-au reverificat toate traseele posibile a fi fost urmate de minor, se procedează la reaudierea tuturor persoanelor care au tranzitat localitatea în vederea identificării de aspecte noi care pot conduce la depistarea minorului. Toate activitățile sunt efectuate în prezența câinelui de urmă pentru verificarea tuturor pistelor vizate de anchetă”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Ipoteza susținută de mama copilului

Femeia crede că vinovat de dispariția fiului ei este chiar tatăl copilului, adică fostul ei soț. Bărbatul ar fi vrut să se răzbune pe ea și de aceea l-ar fi dat intenționat de acasă pe băiat. De când s-au despărțit mama celor doi copii nu își mai poate vizita fiii și spune că tatăl lor îi amenință și îi bate deseori. 

Pompieri din Constanța, Călărași și Tulcea s-au luptat timp de trei zile pentru a goli trei bazine mari de apă după ce a existat suspiciunea că minorul dispărut de la Pecineaga s-ar fi putut îneca. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel