Copii sechestraţi în casă de executorul judecătoresc

Doi copii din judeţul Argeş au rămas închişi în casă după ce imobilul a fost sigilat de un executor judecătoresc. Conform primelor informaţii, executorul ştia că în casă se află cei doi copii, dar a menţionat că nu este problema dânsei. 

"Este halucinant ca un executor judecătoresc să vină să pună în executare un titlu executoriu care nu prevedea acest aspect, ci trebuia să facă doar un proces verbal. Cu toate astea, executorul a apreciat că se impune sigilarea casei, inclusiv cu cei doi minori, spunând că nu este interesată de acest lucru. Afirmaţia ar fi fost făcută, conform clientului meu, tatăl copiilor, în prezenţa poliţiei şi jandarmeriei", a explicat avocata Ingrid Alexandrescu la Antena 3. 

Tatăl copiilor închişi în casă, anunţat chiar de copii 

"Pe mine m-a sunat fiica-mea de 13 ani, care mi-a spus că sunt 10 persoane în curte, care se plimbă pe acolo. Nu am primit vreo notificare oficială. Am reuşit cu acordul poliţiei să rup un sigiliu şi să intru în curte, acum trebuie să mai rup un sigiliu pentru a intra în casă. Fosta mea soţie, care mă execută, este mama doar unuia dintre copii şi ştia că ei sunt ambii în casă. Bineînţeles că ştia. Decizia instanţei spune că se pune sechestru pe teren, dar nu pe bunuri şi pe imobil. I-am explicat executorului că dacă sigilează casa şi curtea, eu nu am cum să scot copiii din casă şi mi-a spus că  nu e problema dînsei, să fac o solicitare în acest sens. Voi intra în casă tot asistat de poliţişti.", a declarat tatăl celor doi copii, Silviu Mihăilescu. 

Plângere penală pe numele executorului 

"Sigur voi face. Mi se pare halucinant să pleci, după ce eu ţi-am spus că am copiii în casă. A sigiliat şi a plecat. Voi face plângere", a mai spus tatăl celor doi copii. 

Bărbatul a anunţat că nu va părăsi imobilul, deoarece acesta este proprietatea sa. "Casa este a mea, unde să mă duc? Copiii mei încep şcoala luni,  nu plecăm nicăieri", a mai spus Silviu Mihăilescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel