Copilărie distrusă pentru trei frați din Ialomița

Copilăria a trei frați din Ialomița a fost distrusă. Copiii au rămas singuri pe lume.

Potrivit stirilekanald.ro, o întreagă comunitate întreagă s-a mobilizat pentru a le fi alături unor copii rămași orfani de ambii părinți anul acesta.

Tatal s-a stins din viață pe data de 29 iulie, iar mama lor pe 29 octombrie, ambii răpuși de o boală nemiloasă. Pentru Mirel (10 ani), Livia (12 ani) și Stelică Purice (18 ani), viața este un adevărat calvar.

Copiii locuiesc în satul Luciu, comuna Gura Ialomițeii și se cresc unii pe alții. Cei trei duc traiul într-o casă de lut, prin care bate vântul, iar ploaia se infiltrează prin pereți.

Localnicii nu au rămas indiferenți la drama copiilor

Cu ajutorul preotului din sat, părintele Mihail Borza, oamenii îi ajută pe micuți cu ce pot: alimente, îmbrăcăminte și chiar lemne de foc, după ce la biserică tocmai s-au strâns 1.800 de lei. Zilnic, cei trei sunt vizitați de oameni cu suflet și supravegheați  pentru a duce un trai liniștit. Chiar dacă au ce pune pe masa, locuința stă să cadă.

Colectează lemne la biserică

„Acum, în toiul iernii, am luat iniţiativa, împreună cu doamna învăţătoare Ana Cloşcă, şi am organizat o colectă la biserică, reuşind să cumpărăm o remorcă de lemne. Strângem în continuare fonduri pentru mobilă în casă şi pentru alte lucruri trebuincioase acestor trei copii orfani. Doamnele învăţătoare Cloşcă Ana şi Cloşcă Domniţa i-au luat pe cei mici într-o excursie, iar un vecin mărinimos, Mitache Tudorel, a dat de ştire şefului său de la serviciu, iar acesta făcut posibilă angajarea fratelui mai mare la S.C. Drumuri Judeţene S.A., pentru a-şi putea întreţine fraţii mai mici. Pentru a nu ajunge în centre de plasament, când Direcţia de Asistenţă si Protectie Socială Ialomiţa, în colaborare cu Primăria, a declanşat o anchetă la ei acasă, cel mai mare dintre fraţi s-a oferit să fie tutorele celor mici. Întreaga comunitate, dar şi un unchi de-al lor s-au angajat să-i ajute pentru a nu fi separaţi. Fratele cel mare are acum un loc de munca şi un venit cu care să demonstreze că îşi poate creşte fraţii“, a povestit preotul Mihail Borza, parohul bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din satul Luciu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel