Contul Junior Centenar. Programul a devenit operaţional

În data de 1 decembrie 2018, Guvernul a aprobat Programul guvernamental "gROwth - Contul individual de economii Junior Centenar". 

Începând cu 1 ianuarie 2019 programul a devenit operaţional, părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor cu vârsta până la 18 ani, din întreaga ţară putând să depună sume de bani în contul acestora. Pe numele copiilor s-a deschis la Trezoreria Statului sector 1 contul special de economisire " Contul individual de economii Junior Centenar", codificat cu codul numeric personal al copiilor beneficiari, indiferent de domiciliul acestora, pe baza informaţiilor furnizate de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare.

În acest cont reprezentanţii legali ai copiilor sau alte persoane, inclusiv adoptatorii pot efectua plăţi prin virament bancar şi/sau prin mandat poştal prin oficiile Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A.

De asemenea, se pot efectua depuneri de sume numerar pentru copii la orice unitate teritorială a Trezoreriei Statului sector 1 în contul 46.01.02 "Sume colectate pentru contul individual de economii Junior Centenar". La sfârşitul fiecărei zile sau la primirea mandatului poştal, sumele se virează automat în contul deschis la Trezoreria sectorului 1 pentru fiecare copil.

Ce prevede Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.104/2018 

În cazul în care sunt încasate sume pentru un copil pentru care nu a fost deschis automat contul individual de economisire, Trezoreria Statului, sector 1 va proceda la deschiderea manuală a contului respectiv cu condiţia ca codul numeric personal al copilului pentru care s-a virat suma să fie valid.

Aşa după cum s-a prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.104/2018 pentru contul de economii Junior Centenar cei care doresc să asigure venituri viitoare pentru copii lor şi să beneficieze de avantajele acestui program respectiv o primă anuală de la stat de 600 lei şi o dobândă anuală de 3% pot vira din acest moment ce sume doresc şi fără niciun obstacol birocratic. Nu este nevoie de nicio cerere. Este necesar doar efectuarea unei plăţi prin virament bancar, mandat poştal sau o depunere în numerar.

Eventualele sume virate în "Contul individual de economii Junior Centenar" care nu pot fi alocate contului deschis pentru fiecare copil, fie ca urmare a unui cod numeric personal eronat sau a lipsei acestuia se returnează plătitorilor.

Instrucţiunile privind coordonatele contului individual de economii Junior Centenar pot fi consultate accesând următorul link : http://discuţii.mfinante.ro/static/10/Mfp/trezorerie/InstructiuniJuniornr52917.pdf

Vezi şi: Orban: Decizia lui Iohannis, corectă şi normală

Mircea Drăghici îi răspunde lui Iohannis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel