Contracte PART-TIME. Ordonanță de urgență, în ședința de Guvern

Lia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu

Guvernul ar putea adopta în şedinţa de joi o ordonanţă de urgenţă care vizează angajaţii part-time. 

Şedinţa de Guvern va avea loc la ora 16,00, informează Biroul de presă al Executivului. 

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că această OUG care vizează angajaţii part-time va fi dezbătută în următoarea şedinţă de Guvern, chiar dacă actul normativ nu a fost pus pe ordinea de zi în Consiliul Economic şi Social în urma votului unor reprezentanţi ai sindicatelor. 

Prevederea inițială, contribuții la nivelul salariului minim 

Ordonanţa 79/2017 de modificare a Codului Fiscal prevede că toţi angajaţii trebuie să plătească contribuţii la nivelul salariului minim, astfel că măsura se aplică şi celor care lucrează în regim part-time şi în cazul cărora există riscul ca aceste contribuţii să depăşească venitul obţinut. 

"În vederea evitării riscului ca, începând cu ianuarie 2018, pentru personalul angajat cu fracţiune de normă suma reprezentând contribuţia de asigurări sociale stabilită conform Codului fiscal să depăşească nivelul venitului, este necesară adoptarea acestei măsuri legislative. Se reglementează acordarea unei sume compensatorii care să asigure menţinerea venitului net din decembrie 2017 pentru fiecare persoană angajată cu fracţiune de normă în sistemul bugetar", a precizat Vasilescu. 

Întregirea normei 

Potrivit ministrului Muncii, în sectorul bugetar sunt angajaţi part-time pe ocupaţii cum ar fi femei de serviciu, contabili, profesori, iar pentru aceştia s-a luat decizia ca ministerele de resort să încerce întregirea normei la 8 ore, să constate dacă vreunul din aceşti angajaţi poate fi încadrat la excepţiile din OUG 79. Sunt exceptate din această ordonanţă o serie de categorii cum ar fi elevii, studenţii, ucenicii până la 18 ani, persoane cu dizabilităţi, pensionari pentru limita de vârstă mai puţin cei care au pensii speciale şi dacă mai au o slujbă de 8 ore sau cumulează din mai multe slujbe nivelul salariului minim şi alte categorii de persoane cărora, prin lege, li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel