Contaminare cu plumb. Lucrările la Notre Dame, oprite

Lucrările de reparație ale catedralei Notre Dame din Paris au fost oprite din cauza riscului de contaminare a muncitorilor cu plumb. 

Lucrările de reparaţii la catedrala Notre-Dame din Paris, afectată de un incendiu de proporţii în luna aprilie, ar trebui suspendate din cauza riscului pentru muncitori de contaminare cu plumb, au indicat joi autorităţile locale citate de DPA.

Acoperişul şi fleşa catedralei Notre-Dame, care au fost distruse în incendiul din 15 aprilie, conţineau cantităţi importante de plumb.

Un raport emis marţi de reprezentanţii Inspecţiei Muncii a indicat că măsurile de decontaminare pentru muncitorii de pe şantier nu sunt adecvate şi nu au fost urmate în mod corespunzător, se arată într-un comunicat al prefecturii regionale.

Prefectul Michel Cadot a solicitat direcţiei regionale pentru afaceri culturale să suspende lucrările pe şantier până la implementarea unor măsuri de protecţie adecvate şi instruirea corespunzătoare a personalului, a precizat prefectura.

Lucrările au fost oprite pentru câteva zile

Cadot, citat de agenţia AFP, a declarat că suspendarea va dura mai multe zile.

Site-ul de investigaţii francez Mediapart a relatat la începutul lunii că, după incendiu, în solul din preajma catedralei au fost identificate niveluri de plumb de 400 până la 700 de ori mai mari în comparaţie cu limita legală. Site-ul a lansat acuzaţii la adresa autorităţilor franceze susţinând că acestea ar ascunde problema. Autorităţile sanitare au reacţionat, însă, precizând că a existat o transparenţă în comunicare.

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat că doreşte ca lucrările la catedrala din secolul al XII-lea să fie încheiate într-un termen ambiţios de cinci ani şi a înaintat propunerea controversată ca fleşa din secolul al XIX-lea, mistuită de flăcări, să fie înlocuită cu o operă de arhitectură modernă.

Cercetările continuă pentru stabilirea cauzei incendiului care a izbucnit în timpul unor lucrări la acoperişul catedralei. Anchetatorii au exclus varianta ca incendiul să fi fost declanşat în mod intenţionat.

Vezi și: Avertizare RO-ALERT. Urși pe străzile din Băile Tușnad

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel