Construcția Aeroportului Brașov, blocată din nou

FOTO: Facebook / Consiliul Județean Brașov
FOTO: Facebook / Consiliul Județean Brașov

Construcția Aeroportului Internațional Brașov a fost blocată din nou. 

Rezultatul achiziției privind proiectarea și execuția Terminalului de Pasageri al Aeroportului Internațional Brașov a fost contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor de două dintre firmele participante la licitație.

„Este regretabil faptul că aceste contestații ne țin pe loc în demersurile de realizare a Terminalului, în condițiile în care întreaga procedură de achiziție a fost monitorizată şi verificată de Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice, iar câştigătorul a fost desemnat în urma analizei ofertei financiare, respectiv ofertarea la preţul cel mai scăzut. În această situație, ultimul cuvânt îl vor avea forurile competente în soluționarea contestațiilor. Noi sperăm că blocajul nu va dura foarte mult și vom putea să începem cât se poate de repede lucrările de proiectare și construire a Terminalului", spune preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Conform normativelor în vigoare, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor are la dispoziție 15 de zile de la primirea documentației pentru analiza acesteia, termen care poate fi prelungit în cazuri temeinic justificate.

Vestea bună este că administrația județeană a găsit furnizorul pentru două din cele trei autospeciale necesare Aeroportului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel