Construcție Stadion ”Ion Oblemenco”. Sevil Shhaideh, despre finalizarea proiectului

Complexul Sportiv "Ion Oblemenco" din Craiova, conceput pentru a putea găzdui meciuri din cadrul UEFA Euro 2020 Tournament, FIFA WORLD CUP, UEFA Champions League, UEFA Europa League, FRF - Liga I, va fi finalizat în luna iulie a acestui an, confirmă Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Instituţia precizează că miercuri viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), a vizitat şantierul Complexului Sportiv "Ion Oblemenco" din Craiova (finanţat de MDRAPFE, prin Compania Naţională de Investiţii), pentru a verifica stadiul lucrărilor. 

Potrivit sursei citate, stadionul va putea fi folosit lu pentru alte tipuri de sporturi precum: rugby (Rugby Union si Rugby League, rugby în 7), oină, hochei pe iarbă, minihochei sau fotbal american. De asemenea, în incinta complexului sportiv se vor putea organiza şi concerte, târguri, expoziţii, evenimente culturale şi sociale. 

Obiectivul de investiţii va cuprinde un stadion de fotbal, cu capacitatea de 30.929 de locuri pentru spectatori (dintre care 124 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii şi pentru însoţitorii acestora), spaţii destinate sportivilor (vestiare cu grupuri sanitare, săli de antrenament, cabinet medical), presei (tribuna media, SMC - central media al stadionului -, zona de lucru pentru presă, sală de conferinţe. De asemenea, va cuprinde zonă mixtă, zonă flash interviu şi studiouri TV, administraţie (birouri, săli de şedinţă şi proiecţie, spaţii de depozitare, vestiare etc.), zonă de cazare sportivă cu camere şi cu facilităţi de recuperare pentru sportivi (38 camere) şi va fi prevăzut cu parcări şi accese de diferite categorii concepute şi realizate într-o manieră de organizare flexibilă, care va permite folosirea optimă a spaţiului în funcţie de necesităţile organizatorilor de evenimente din fiecare dintre cele 3 obiective: stadion de fotbal, stadion de atletism, sală polivalentă, se arată în comunicat. 

Proiectul obiectivului a fost aprobat prin HG nr. 900/2014, contractul de execuţie a fost semnat în mai 2015, iar în septembrie 2015 au demarat lucrările propriu-zise. Valoarea totală a contractului este de 216.068.596,92 lei cu TVA. Până în prezent, gradul de execuţie a lucrărilor este de aproximativ 85%, iar 60% din plăţi au fost efectuate. 

Construirea Complexului Sportiv Craiova - Stadion de fotbal este o investiţie semnificativă şi face parte dintre proiectele incluse în Memorandumul privind proiectele de investiţii publice semnificative prioritizate, dat fiind faptul că este un proiect de anvergură, cu o valoare mai mare de 100 de milioane de lei, cu un impact major asupra municipiului Craiova, dar şi a întregii regiuni de sud-vest a României, conform aceleiaşi surse. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel