Constantinescu (ANPC): Operatorii turistici care nu respectă sancţiunile de avertisment vor fi eliminaţi de pe piaţă

Operatorii economici din turism, care activează în Valea Prahovei, Maramureş, Bucovina şi în alte zone căutate în sezonul de iarnă şi care nu vor respecta sancţiunile de avertisment rezultate în urma unor controale viitoare, vor fi eliminaţi de pe piaţă, a declarat, miercuri, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia-Miron Constantinescu, într-o conferinţă de presă.

Acesta a explicat că ANPC este în curs de a transmite operatorilor economici două Îndrumare - de cazare şi de alimentaţie publică - urmând ca aceştia, în special cei din zonele turistice tradiţionale - să fie vizaţi de o campanie de verificare din partea inspectorilor pentru protecţia consumatorilor.

"Am lansat două îndrumare: Îndrumarul de cazare şi cel de alimentaţie publică. Iată că la începutul acestei luni am ajuns în Prahova şi am reuşit să mobilizăm un număr destul de însemnat de operatori economici, pentru a le transmite acest mesaj de fermitate, pentru a le transmite şi o formă de consiliere prin aceste îndrumare. Este o trimitere la bibliografia actelor normative, este o trimitere la modalitatea de verificare a activităţii lor şi să înţeleagă de ce trebuie ca lucrurile trecute în aceste îndrumare să le respecte. Considerăm că lunile septembrie şi octombrie sunt suficiente ca aceste măsuri să fie implementate şi transmise tuturor operatorilor economici, urmând ca în noiembrie, luna premergătoare sezonului (de iarnă - n. r.), să trecem într-o verificare atât în Valea Prahovei, cât şi în celelalte zone care urmează a fi aglomerate din punct de vedere al prezenţei consumatorului, turiştilor, cum este zona Maramureşului, zona Bucovinei şi celelalte zone cu impact major, să trecem într-o verificare care va aplica cu siguranţă sancţiunile de avertisment la acel moment, urmând ca în sezon cei care nu au înţeles să se plieze pe această respectare să fie eliminaţi de pe piaţă, pentru că ne dorim toţi să revitalizăm staţiunile aşa cum au fost ele cândva, să-i determinăm pe cei care au dus la degradarea turismului la nivel naţional să-şi asume acest lucru prin ieşirea de pe piaţă", a susţinut Horia-Miron Constantinescu.

Pe de altă parte, preşedintele ANPC a avertizat marile reţele comerciale că nivelul amenzilor ce vor fi aplicate în cazul lor va creşte proporţional cu cifra de afaceri, astfel încât micii comercianţi să nu mai primească amenzi disproporţionate faţă de volumul afacerii.

"Mesajul nostru către operatorii economici este că nu mai putem trata buticul sau magazinul de cartier la fel ca pe reprezentantul multinaţionalelor, marilor retaileri. Nu putem aplica şi unora şi celorlalţi, pentru deficienţe similare, doar 500 de lei. Trebuie să ştim că cel mai mic va putea plăti şi îşi va putea asuma această amendă, dar nu aceeaşi sancţiune trebuie să o aplicăm marelui retailer, care, clar, are un impact mult mai mare asupra pieţei şi asupra consumatorilor. Trebuie cumva să îi trezim la realitate! Atunci cuantumul minimului de amendă va fi mult mai mare pentru cei cu o cifră de afaceri mult mai mare, în aşa fel încât să eliminăm disproporţionalitatea abordării actului de control", a precizat Constantinescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel