Constanţa: Traficul de mărfuri în porturile maritime a crescut cu 14% în primele şase luni ale anului

Traficul total de mărfuri înregistrat în primul semestru al anului 2019 în porturile maritime româneşti a crescut cu 14%, ajungând la 30,74 milioane tone, faţă de 27 milioane tone în aceeaşi perioadă a anului trecut, a informat, luni, Compania Naţională 'Administraţia Porturilor Maritime' Constanţa. 

Conform sursei citate, din traficul total înregistrat, traficul maritim a fost 23,64 milioane tone (creştere de 9,33%), iar cel fluvial a reprezentat 7,09 milioane tone (creştere de 32,46%). Cea mai mare creştere a traficului de mărfuri s-a înregistrat la cereale, de aproape 28%. 'O creştere spectaculoasă de trafic s-a înregistrat în cazul cerealelor, de aproape 28%.

Dacă anul trecut, în primul semestru, traficul de cereale a fost de 6,41 milioane tone, de la începutul lui 2019 până la finalul lunii iunie, cantitatea de cereale a depăşit 8,2 milioane tone.

Alte grupe de mărfuri la care s-au înregistrat creşteri importante de trafic în primul semestru al acestui an sunt: combustibili minerali solizi - 2,06 milioane tone (faţă de 1,83 mil. tone), petrol brut - 3,75 milioane tone (faţă de 3,35 mil. tone), minereuri de fier şi deşeuri de fier - 2,77 milioane tone (faţă de 1,82 mil. tone), minereuri şi deşeuri neferoase - 2,04 milioane tone (faţă de 2,02 mil. tone), produse metalice - 1,23 milioane tone (faţă de 1,19 mil. tone), îngrăşăminte - 1,99 milioane tone (faţă de 1,58 mil. tone)', se menţionează într-un comunicat de presă transmis de CNAPM Constanţa.

Scăderi de trafic au fost semnalate în semestrul I 2019 pentru următoarele grupe de mărfuri faţă de semestrul I 2018: produse petroliere - 3,18 milioane tone (faţă de 3,27 mil. tone), articole diverse - 3,29 milioane tone (faţă de 3,30 mil. tone), seminţe uleioase - 0,73 milioane tone (faţă de 0,9 mil. tone). Traficul de containere a rămas constant în perioada analizată, la 3,28 milioane tone marfă în 2019, faţă de 3,29 milioane tone marfă în primul semestru 2018.

'Ponderea traficului de mărfuri este reprezentată astfel în înregistrările statistice ale CN APM SA Constanţa: cereale - 27%, petrol brut - 12,2%, articole diverse - 10,7%, produse petroliere - 10,3%, minereuri de fier şi deşeuri de fier - 9%, minereuri şi deşeuri neferoase - 6,7%, combustibili minerali solizi - 6,7%, îngrăşăminte - 6,5%, produse metalice - 4%, seminţe uleioase, fructe oleaginoase şi grăsimi - 2,4% şi altele', se mai arată în comunicat. Potrivit CN APM Constanţa, în primele şase luni ale anului 2019, au ajuns în porturile maritime româneşti 6.330 nave (5.628 nave în semestrul 1 din 2018), din care 1.979 nave maritime şi 4.351 nave fluviale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel