Congresul IAAF a aprobat menţinerea suspendării Rusiei din competiţiile internaţionale

Congresul Federaţiei internaţionale de atletism a votat miercuri, la Doha (Qatar), cu o majoritate largă, de 164 de voturi pentru şi 30 voturi contra, menţinerea suspendării Rusiei din competiţiile internaţionale, relatează DPA.

Consiliul IAAF a decis pe 23 septembrie menţinerea suspendării Rusiei, impusă din noiembrie 2015 pentru practici generalizate de dopaj, şi hotărârea a fost validată prin vot de Congresul de la Doha. Rusia participă cu 30 sportivi la Mondialele de la Doha (27 septembrie-6 octombrie), care vor fi nevoiţi să concureze sub steag neutru.

Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a precizat luni că datele furnizate de Agenţia antidoping rusă (RUSADA) cuprind neconcordanţe şi pun sub semnul întrebării prezenţa Rusiei la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor.

Rune Anderson, şeful grupului operativ al IAAF privind Rusia, susţine existenţa unor probe convingătoare privind eliminarea unor teste pozitive din baza de date a laboratorului antidoping din Moscova. Medici şi antrenori suspendaţi pentru implicarea lor în fenomenul dopajului lucrează în continuare cu atleţii ruşi, în timp ce săritorul în înălţime Danil Lisenko a admis modificarea unor documente şi că oficiali ai federaţiei ruse de atletism (RUSAF) au conspirat pentru a trimite aceste documente la IAAF. Anderson a susţinut că ar fi absurd să se aprobe reinstaurarea RUSAF, până nu se clarifică cazul Lisenko.

Preşedintele RUSAF, Dmitri Şliahtin, declarase recent că forul rus s-a schimbat şi susţine toate iniţiativele de la IAAF şi a tras un semnal de alarmă că suspendarea prelungită a avut efect negativ asupra unui întregi generaţii de atleţi, care şi-au pierdut motivaţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel