Congres PSD. Liderii partidului anunţă schimbarea

Congres PSD
Congres PSD

Deputatul social-democrat Gabriel Petrea, candidat la funcţia de secretar general al PSD, a declarat vineri că este susţinut de tinerii din partid care cred că e nevoie de reînnoire şi de cele mai bune decizii pentru ca electoratul 'uitat la aceste alegeri' să se simtă reprezentat.

"Candidatura mea a venit în primul rând de la baza partidului, de la toţi tinerii care au spus că mai târziu s-ar putea să fie prea târziu şi acum, la acest congres, trebuie să dăm un semnal că e nevoie de o reînnoire, că e nevoie de progres în managementul partidului şi atunci trebuie ca noi să ne implicăm mai mult şi să luăm acele deciziei astfel încât electoratul, pe care noi l-am uitat la aceste alegeri, electoratul cu care noi nu am comunicat, electoratul care înseamnă viitorul ţării, dar şi viitorul partidului să fie reprezentat. Şi atunci, noi putem face acest lucru", a afirmat Gabriel Petrea.

Schimbarea de viziune, necesară

Acesta a spus că PSD trebuie să aibă o altă viziune despre comunicarea partidului, inclusiv în mediul online, şi să comunice cu toate categoriile sociale.

"Cred că este nevoie de o altă viziune, atât în comunicarea generală, cât şi în comunicarea online. Trebuie să devenim profesionişti în mediul online. Trebuie să comunicăm din ce în ce mai mult cu toate categoriile sociale, nu să le excludem, şi să facem echipă din toate categoriile din partid: tineret, seniori, aleşi locali, primari, parlamentari şi aşa mai departe", a mai declarat Petrea.

Întrebat dacă este corect ca Viorica Dăncilă, în calitate de candidat la funcţia de preşedinte al PSD, să îşi impună candidaţii, Petrea spus că trebuie găsită 'cea mai bună soluţie astfel încât membrii simpli de partid să se simtă reprezentaţi la conducerea partidului'.

"Eu cred că aici este vorba despre un partid, nu despre un nume sau despre o poziţie. Eu cred că trebuie să găsim cea mai bună soluţie astfel încât membrii simpli de partid să se simtă reprezentaţi la conducerea partidului. Şi atunci, trebuie să găsim o formulă de echilibru astfel încât şi generaţia tânără şi generaţia seniorilor să poate să se regăsească în conducerea partidului", a mai spus Petrea.

Congresul, unul liber

În opinia sa, toţi cei care şi-au depus candidatura pentru funcţii în PSD au şanse, pentru că 'va fi un congres liber, în care fiecare delegat va putea să voteze aşa cum crede el de cuviinţă'.

"Toţi candidaţii au şansă la poziţia de preşedinte, aşa cam toţi candidaţii au şansa la poziţia de preşedinte executiv şi la secretar general. Nu prea putem pleca cu favoriţi. Va fi un congres liber, în care fiecare delegat va putea să voteze aşa cum crede el de cuviinţă pentru viitorul partidului şi pentru câştigarea alegerilor viitoare", consideră Gabriel Petrea.

Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a reunit, vineri, pentru a valida candidaturile depuse pentru conducerea partidului, dar şi pentru a stabili agenda Congresului extraordinar, care urmează să aibă loc sâmbătă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel