Dăncilă, invitaţie pentru femei: În PSD există oportunitate

Premierul Dăncilă, de la tribuna Congresului PSD, a invitat femeile să vină în PSD, susţinând doar aici există oportunitate pentru ele.

Premierul Viorica Dăncilă a invitat femeile din România să intre în politică şi se alăture social-democraţilor, arătând că doar PSD le oferă oportunitate.

'Am onoarea să fiu prima femeie prim ministru a României, iar pentru asta îi mulţumesc domnului preşedinte Liviu Dragnea şi tuturor colegilor care m-au propus şi m-au susţinut pentru această funcţie. (...) Astăzi avem prima femeie prim ministru, avem prima femeie ministru al Afacerilor Interne, avem prima femeie primar general al Capitalei. Eu cred că de astăzi putem să invităm toate femeile din România să ni se alăture, să facă un pas înainte, să vină în PSD pentru că doar aici există oportunitate pentru ele. Toate colegele despre care am vorbit au fost promovate pe criteriul competenţei. Noi asta cerem, şanse egale, nu privilegii. Şi am primit această şansă', a spus Dăncilă, în discursul susţinut la Congresul extraordinar al PSD.

Ea a susţinut că promovarea a cât mai multor femei în funcţii publice şi administrative dar şi în conducerea partidului înseamnă reformarea reală a PSD în ultimii trei ani.

'Aici vocea lor va fi ascultată şi aici, în PSD, munca lor va fi apreciată. (...) Dacă vreţi să vă implicaţi în politică, iar eu spun că trebuie să vă implicaţi, veniţi în PSD pentru că aici veţi găsi mereu o uşă deschisă', a încheiat ea. Viorica Dăncilă candidează pentru funcţia de preşedinte executiv PSD.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel