Congres PPE, Zagreb - Ludovic Orban, întrevederi cu şefi de guvern şi oficiali ai Uniunii Europene

Ludovic Orban a fost prezent la la Congresul PPE de la Zagreb, unde a avut întrevederi cu şefi de guvern şi oficiali ai Uniunii Europene.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a participat miercuri şi joi la Congresul electiv al Partidului Popular European (PPE) de la Zagreb, context în care a avut întrevederi cu mai mulţi şefi de guvern şi înalţi oficiali ai Uniunii Europene. Potrivit unui comunicat transmis joi de PNL, prim-ministrul a fost însoţit de Vlad Nistor, vicepreşedinte al PNL pentru relaţii internaţionale, apărare şi siguranţă naţională, şi de Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, proaspăt ales vicepreşedinte al PPE.

Întâlnire cu Donald Tusk

"Delegaţia a avut întâlniri cu toţi liderii importanţi din conducerea PPE. Premierul l-a felicitat pe Donald Tusk pentru obţinerea Preşedinţiei PPE şi pentru numărul impresionant de susţinători pe care l-a avut la vot. În cadrul întâlnirii bilaterale cu acesta, cei doi preşedinţi au vorbit şi despre avansul Noii Europe către Vechea Europă, având în vedere naţionalitatea poloneză a noului preşedinte PPE şi bunele rezultate obţinute la ultimele alegeri europene de către partidele membre PPE din Europa Centrală şi de Est", informează PNL.

Împreună cu Antonio Lopez Isturiz-White, reales secretar general al PPE, s-a discutat despre rolul important deţinut de PNL în PPE, în contextul în care PNL are a treia mare delegaţie din Grupul PPE din Parlamentul European.

"Prim-ministrul i-a mulţumit lui Joseph Daul, în timpul întâlnirii avute cu acesta, pentru întreaga colaborare şi pentru eforturile depuse pentru ca marea familie europeană să rămână cea mai importantă pe continent. Nu în ultimul rând, întâlnirea cu Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE, a fost un bun prilej pentru a discuta despre priorităţile Grupului PPE în actuala legislatură şi activitatea susţinută a europarlamentarilor PPE în această direcţie", menţionează sursa citată.

Preşedintele şi delegaţia PNL au fost întâmpinaţi la Guvernul Republicii Croate de gazda congresului, prim-ministrul Andrej Plenkovic. "Premierul Ludovic Orban i-a transmis omologului şi colegului său că intenţiona ca prima sa vizită oficială să aibă loc în Republica Moldova, dar acest lucru nemaifiind posibil din cauza căderii Guvernului Sandu, se bucură că prima sa vizită o face într-un stat membru al UE, prieten al României", se arată în comunicat.

Ursula von der Leyen, invitată în România

În cadrul întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele PNL a invitat-o în România în prima parte a anului viitor. Ursula von der Leyen a spus că va da curs invitaţiei şi a adăugat că se aşteaptă la o foarte bună colaborare cu comisarul desemnat de România, Adina Vălean.

Prim-ministrul a avut o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în cadrul discuţiilor constatându-se excelentele relaţii dintre PNL şi CDU, precum şi oportunităţile pe care România speră că le va avea în relaţia cu cea mai importantă economie a Europei.

Liderul PNL s-a întâlnit şi cu premierul Greciei şi preşedintele Nea Demokratia, Kyriakos Mitsotakis. Amândoi au fost de acord în privinţa rolului major pe care îl au în regiune partidele populare, potrivit comunicatului.

Preşedintele şi delegaţia PNL s-au mai întâlnit cu liderul PAS, Maia Sandu, cancelarul Republicii Austria, Sebastian Kurz, vicepreşedintele în funcţie al Comisiei Europene, Jyrki Katainen, preşedintele Grupului CSU din Bundestag, Alexander Dobrindt şi cu preşedintele Partido Popular din Spania, Pablo Casado, mai menţionează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel