Congres PNL: Alegeri șefia TNL. Acuze privind fraudarea voturilor

Astăzi, în cadrul unui Congres, se decide cine va fi șef al Tineretului liberal. 

Liderii grei ai partidului și-au aruncat în luptă protejații și nu lipsesc acuzațiile extrem de dure, privind încercări de fraudare a a alegerilor, informează Antena 3.

Acest război din liga mică arată de fapt, cum sunt lucurile în PNL. Sunt trei tabere ale seniorilor care se războiesc prin intermediul tinerilor, cei trei candidați.

Surse din PNL, anunță Antena 3, spun că președintele partidului, Ludovic Orban, ar fi sunat la unii lideri de organizații, cerându-le să o voteze pe Mara Mareș.

Alte acuzații se referă la faptul că celor de la filiala Bacău li s-ar fi cerut să facă o fotografie a votului, ca să demonstreze astfel că au votat tot cu Mareș. În caz contrar, ei ar putea fi demiși din funcția de consilier local, mai arată sursele.

Candidați la șefia TNL:

Deputata de Brașov Mara Mareș este susținută de președintele PNL, Ludovic Orban.

Liberalul Radu Surugiu este susținut de Mihai Voicu și de tabăra foștilor liberali.

Deputatul Glad Varga este susținut, la rândul său, de Cristian Bușoi și mai mulți lideri foști PDL.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel