Conflictul Iohannis - MApN ajunge la Curtea Constituţională

CCR
CCR

CCR urmează să tranşeze conflictul dintre preşedintele Klaus Iohannis şi Ministerul Apărării în ceea ce priveşte solicitarea MApN de anulare a decretului de prelungire a mandatului lui Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Armatei. 

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au cerut Curţii Constituţionale să analizeze dacă articolul din legea care permite președintelui să prelungească mandatul şefului Statului Major este constituțional sau nu, relatează România TV. Demersul va prelungi vidul de putere la conducerea armatei române.

"Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, invocată din oficiu. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. 5 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale. Prorogă dezbaterile şi pronunţarea asupra celorlalte excepţii ridicate de părţi în cursul judecăţii pentru următorul termen de judecată. Fixează termen pentru continuarea judecăţii asupra fondului cauzei la data de 12 martie 2019, ora 14,00. Definitivă", se arată în decizia instanţei. 

Gabriel Leş: Decretul privind prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă s-a făcut ilegal

În data de 9 ianuarie, ministrul Apărării, Gabriel Leş, susţinea că decretul privind prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă "s-a făcut ilegal", adăugând că "instanţa este cea care va stabili" care este situaţia de drept. Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a calificat drept un demers "inoportun" şi "riscant" contestarea în contencios a decretului privind prelungirea mandatului generalului Ciucă. Preşedintele a adăugat că "pur şi simplu" propunerea ministrului Apărării a fost "nelegală".

"Propunerea ministrului a fost pur şi simplu nelegală, iar o propunere pentru şeful Armatei a lipsit pur şi simplu. Faptul că se adresează acum în contencios cu ierarhia militară mi se pare un demers inoportun, riscant. Generalul Ciucă este o persoană foarte respectată şi cu o poziţie importantă şi în cadrul preşedinţiei noastre şi în structurile militare europene şi în structurile militare NATO. Ce va gândi un înalt responsabil, de exemplu, din armata unei ţări cu care suntem aliaţi dacă află că ministrul Apărării merge în contencios să îşi conteste propriul şef al Armatei? Nişte acţiuni prost gândite, de tip PSD-ist", a susţinut preşedintele.

Vezi şi: 1 Martie, mărțișor. Mesaje și felicitări de 1 martie

Cele cinci etape ale suferinţei după divorţ/despărţire

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel