Conferinţă comună România - Republica Moldova: Fermierii pot deveni competitivi pe piaţă dacă se asociază

Fermierii din România şi Republica Moldova trebuie să se organizeze în forme asociative pentru a deveni competitivi pe piaţă, iar ministerele de resort din cele două ţări trebuie să colaboreze pentru a asigura suportul instituţional necesar în beneficiul fermierilor şi antreprenorilor, este concluzia principală a conferinţei de închidere inclusă în proiectul transfrontalier "Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România şi Republica Moldova", organizată recent la Ungheni. 

În cadrul evenimentului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a fost reprezentat de secretarul de stat Alexandru Ţachianu. 

Potrivit ministerului de resort, începând din data de 23 iulie 2019, au fost organizate 11 conferinţe regionale cu rolul de a contribui la cunoaşterea realităţilor din sectorul agricol şi identificarea unor soluţii printr-un dialog deschis cu fermierii din Republica Moldova. 

"În urma evenimentelor organizate în cadrul acestui proiect, s-a desprins ideea că este necesară stimularea fermierilor în vederea organizării în forme asociative pentru a fi competitivi pe piaţă, iar cele două ministere trebuie să colaboreze pentru a asigura suportul instituţional necesar în beneficiul fermierilor şi antreprenorilor. Problemele cu care se confruntă România şi R. Moldova sunt similare, iar conlucrarea duce în mod sigur la identificarea soluţiilor, pornind inclusiv de la experienţa României în calitate de stat membru UE. Colaborarea dintre România şi R. Moldova are ca scop transferul de cunoştinţe, crearea unor conexiuni pentru realizarea unor parteneriate publice private, dar şi cu antreprenorii din domeniul agricol dintre cele două state şi valorificarea oportunităţilor de investiţii în agricultură", se menţionează în comunicat. 

Participanţii la sesiunile de dezbateri au susţinut şi faptul că realizarea unui schimb de informaţii şi bune practici are ca scop principal atingerea unui deziderat comun - o dezvoltare durabilă a sectorului agricol şi un mediu rural modern şi atractiv pentru generaţiile tinere. 

"Elementele ce trebuie avute în vedere se referă la asigurarea securităţii alimentare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, fără a periclita diversitatea produselor, respectarea regulilor privind siguranţa alimentelor, trasabilitatea, etichetarea în conformitate cu cerinţele consumatorilor, fără a afecta competitivitatea sectorul agroalimentar cu precădere a fermierilor, IMM -urilor", precizează MADR.

Oficialul român a afirmat, totodată, că MADR, împreună cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului din Republica Moldova, vor colabora cu mediul privat, asociaţii şi mediul academic pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar. 

În plus, toate elementele rezultate în urma sesiunilor regionale se vor regăsi într-o rezoluţie finală ce va fi supusă consultării în perioada următoare. 

Sesiunile de dezbateri au fost organizate de Asociaţia Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni (AOAMP), în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului din Republica Moldova şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel