Concursuri de pescuit în Delta Dunării. Program, perioadă, loc

Delta Dunării este o destinație pentru toate anotimpurile, care atrage pasionații de natură din prima lună a primăverii până târziu în iarnă, după sărbătorile pe stil vechi.

Sezonul turistic în Delta Dunării nu este legat de lungimea verii, căci toamna este rezervată împătimiților de pescuit, care vin în Deltă fie pentru a pescui în mediul natural, fie pentru a participa la concursurile de pescuit, numeroase în această perioadă. Sezonul concursurilor debutează între 4 și 6 octombrie, în incinta Holbina Trei Bibani, unde se desfășoară Cupa Pikemaster, una dintre cele mai importante cupe de pescuit la știucă din întreaga Europă.

Între 18 și 20 octombrie, în incinta Holbina Trei Bibani se desfășoară Cupa Paul Badea, ediția a XII-a. Între 25 și 27 octombrie, Egreta Hidroturism organizează, pe lacurile Uzlina și Isac, cupa Hidroconstrucția și prietenii, o competițe amicală, prietenească, ce are loc în mediul natural. Între 25 și 27 octombrie, în mediul natural, în zona localității Mila 23, ANTREC organizează a VIII-a ediție a Cupei Deltei Dunării la Știucă.

Între 1 și 3 noiembrie, în zona Uzlina, are loc ultima etapă din 2019 a Ligii Române de Spinning. Între 15 și 17 noiembrie, în mediul natural - lacurile Uzilna, Isac si Incinta Cormoran, va avea loc a VII-a ediție a cupei Egreta Pro Big 5, un concurs de pescuit la știucă, organizat de Egreta Hidroturism.

Concursurile de pescuit, în regim catch & release

Toate concursurile de pescuit din Delta Dunării se desfășoară numai în regim catch & release. În afară de concursurile de pescuit, între 10-13 octombrie, doritorii pot participa la Delta Caiac Race, ediția a IV-a, cu plecare de la Murighiol și sosire la Sfântu Gheorghe.

"Toamna reprezintă sezonul concursurilor de pescuit, a activităților de birdwatching - migrația și pasajul păsărilor, a plimbărilor în natura care se transformă, coloritul ruginiu al vegetației oferind o altă perspectivă a acestei bijuterii a naturii. Așadar, Delta Dunării are ce oferi în perioada toamnei, ca orice destinație turistică în care sezonul durează 12 luni din 12" a declarat Nicoleta Alexe, directorul executiv al Asociației Delta Dunării (AMDTDD)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel