Comportamente și trăsături definitorii ale persoanelor inteligente

Nu există o imagine de ansamblu asupra inteligenței, dar sunt câteva lucruri pe care oamenii cu un IQ ridicat le au in comun. Iată câteva comportamente și trăsături definitorii ale persoanelor inteligente, potrivit secretele.com.

Oamenii inteligenţi îşi păstrează calmul

Zi de zi se ivesc situaţii care ne provoacă frustrare sau chiar furie. Oamenii inteligenţi mai izbucnesc şi ei uneori, dar mult mai rar şi mai puţin frivol decât cei mai puţin inteligenţi. Asta pentru că sunt înzestraţi cu un mai bun simţ al autocontrolului.

Aceste ipoteze au fost demonstrate de un studiu de lungă durată purtat de Universitatea din Michigan, care a analizat 600 de participanţi, atât adulţi cât şi copii, pe o perioadă de 22 de ani. Rezultatele studiului au stabilit o legătură strânsă între comportamentul agresiv şi un coeficient de inteligenţă scăzut, iar aceste probleme se înfiripă încă de la vârste fragede.

Nu se consideră mai presus de ceilalţi

Oamenii mai puţin inteligenţi au adesea o percepţie distorsionată asupra propriilor abilităţi şi talente, considerându-se mai buni decât oricine. Potrivit unui studiu publicat in revista Psychological Science, oamenii mai puţin inteligenţi sunt adeseori homofobi sau rasişti, şi clasifică oamenii pe care îi întâlnesc pe baza stereotipurilor şi a prejudecăţilor asimilate.

Oamenii inteligenţi sunt conştienţi de valoarea lor şi nu desconsideră alţi oameni ca să-şi impună superioritatea. Dimpotrivă, aceştia sunt mult mai înclinaţi să-şi ajute semenii şi să se bucure de realizările lor.

Îşi recunosc greşelile

Persoanele cu un IQ scăzut nici nu concep să-şi asume responsabilitatea pentru greşelile comise. Aceştia tind mai degrabă să-i acuze pe alţii de propriile eşecuri. De aceea, această categorie de oameni pune accentul pe evitarea greşelilor, considerându-le un fel de păcat capital. Presiunea continuă de pe umerii lor le limitează astfel şansele de a învăţa şi de a se dezvolta intelectual, dar nu numai. Un alt studiu al Universităţii Michigan a demonstrat că oamenii inteligenţi reacţionează total diferit la greşeli.

Au abilităţi empatice bine-definite

Persoanele cu un IQ mai scăzut îşi fac griji adesea doar asupra propriilor sentimente şi nu sunt capabili să se racordeze la nevoile altora. Această inabilitate este legată de capacitatea redusă de a empatiza, de a se pune în locul altor persoane şi de a le înţelege, ori empatia este un lucru esenţial pentru relaţii armonioase.

Cercetătorii de la Universitatea din Texas au demonstrat prin intermediul unui studiu reprezentativ că oamenii mai inteligenţi sunt mult mai capabili să recunoască şi să înţeleagă sentimentele şi emoţiile altor persoane. Participanţii la studiu s-au dovedit şi mai dispuşi să facă gesturi pozitive pentru alte persoane fără să ceară nimic în schimb. Oamenii inteligenţi proveniţi din familii inteligente sunt aşadar, mai deschişi, mai înţelegători şi mai abili în soluţionarea amiabilă şi constructivă a conflictelor.

Sunt anxioşi şi se tem să investească încredere

Oamenii inteligenţi se frământă mai mult şi îşi fac prieteni mai greu. Nu au încredere oarbă în oameni şi sunt înzestraţi cu capacitatea intelectuală de a înţelege aspectele complexe ale relaţiilor interumane şi de a anticipa evoluţia lor în viitor.

Reversul monedei este că oamenii inteligenţi sunt totodată mai buni amăgitori, ştiind să fabrice minciuni convingătoare. Dar în ciuda anxietăţilor, problemelor de încredere şi a altor minusuri, prieteniile pe care le leagă oamenii inteligenţi sunt mult mai trainice şi mai fructuoase.

Sunt dezordonaţi

Nu neapărat datorită lenei, oamenii inteligenţi sunt însă împrăştiaţi şi dezordonaţi. Numeroase studii psiho-comportamentale au demonstrat că oamenii care pun mai puţin preţ pe ordine şi pe curăţenie „lucie” sunt mai creativi, mai dornici de provocări noi şi mai dornici să urmărească idealuri măreţe.

Sunt păsări de noapte

O serie de studii purtate de London School of Economics au arătat că oamenii inteligenţi se culcă mai târziu decât cei cu un IQ mai mic. Multe minţi sclipitoare preferă chiar să lucreze noaptea pentru a-şi activa mai bine abilităţile creative. Este totuşi important de consemnat faptul că subiecţii studiilor în discuţie au avut o medie de vârstă de 20 de ani!

Sunt comozi

Te-ai fi aşteptat la asta? Tocmai oamenii care uneori stau degeaba şi se uită pe pereţi sunt, se pare, mai inteligenţi! Un studiu purtat de Universitatea Florida sugerează că minţile sclipitoare folosesc timpul liber pentru introspecţie şi cântărirea de idei filozofice, în timp ce oamenii mai puţin inteligenţi se plictisesc repede şi au nevoie de o formă de activitate (cel mai adesea, fizică) ca să se smulgă din plictiseală.

Oamenii inteligenţi abuzează mai des de butonul de amânare a alarmei

Dacă te regăseşti în ritualul matinal al amânării repetate a alarmei, nu trebuie să te simţi „prost” – potrivit unui studiu publicat în revista „Personalitatea şi diferenţele individuale”, cei care îşi ignoră alarma de trezire sunt de fapt foarte inteligenţi!

Aşadar, dacă eşti o pasăre de noapte calmă, sceptică, empatică, dezordonată, calmă şi iubitoare de somn, sunt şanse mari să ai o minte sclipitoare. Iar dacă nu eşti, nu îţi face probleme: există şi nenumăraţi oameni inteligenţi care nu se încadrează neapărat în acest tipar. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel