Urmărește emisiunea live


Complexul Energetic Oltenia, scos la vânzare! Cioloș, acuzat de trădare națională!

Complexul Energetic Oltenia (CEO) este scos la vânzare de Guvernul Cioloș "după o evaluare în bătaie de joc" potrivit căreia CEO ar valora doar 70 de milioane de euro, adică prețul transferului unui fotbalist, susține președintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu.

"Acuz Guvernul Cioloș de trădare națională în cazul privatizării Complexului Energetic Oltenia! Credeți că este în interesul României să vindem pe numai 70 de milioane de euro, prețul unui fotbalist, cele mai mari termocentrale din Europa (Turceni și Rovinari) care asigură 30 la sută din necesarul energetic al României?", scrie Bogdan Diaconu pe Facebook.

"Această evaluare reprezintă o faptă penală și o încercare de escrocherie care pregătește cedarea pe nimic a pilonului sistemului energetic național", scrie deputatul Diaconu într-un comunicat de presă.

Termocentralele Turceni și Rovinari sunt pe locul doi și, respectiv, trei, ca mărime în Europa, iar CEO asigură 30% din necesarul energetic al României, fiind elementul de stabilitate și de siguranță din sistemul energetic românesc.

"Cu toate acestea, Guvernul Cioloș are de gând să vândă CEO pe o nimica toată, așa cum s-a întâmplat cu toată industria românească, sub pretextul venirii unui investitor strategic. Acest lucru va duce nu doar la păgubirea statului român, ci și la un nou val de disponibilizări", este de deputatul.

Potrivit statisticilor, dacă în 1990 în Gorj lucrau 100.000 de mii de români în minerit, astăzi mai lucrează doar 15.000, dar și acest număr este în scădere.

Diaconu consideră că singura variantă care le rămâne oamenilor din zonă este "exodul în străinătate"

"Lansarea strategiei de "ieftinire" forțată a CEO pentru vânzarea ei la preț de nimic reprezintă o dovadă a politicii anti-românești practicate de Guvernul Cioloș care ascultă astfel de directivele Comisiei Europene și a FMI de a distruge și ultimele rămășițe ale independenței economice a României", acuză șeful PRU.

Totodată, Diaconu afirmă că Partidul România Unită se opune ferm distrugerii Complexului Energetic Oltenia și este pregătit să demareze proteste de stradă dacă Guvernul Cioloș merge mai departe cu acest act de vânzare de țară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel