Comisia Tehnică de Etică: Victor Ponta nu a plagiat

victor-ponta1
victor-ponta1

Teza de doctorat prezentată de Victor Ponta în 2003 nu este plagiată, se arată în raportul Comisiei Tehnice a Consiliului Națională de Etică (CNE), un document în baza căruia CNE va decide verdictul final, potrivit România TV.

Potrivit raportului Comisiei Tehnice, un document ce cuprinde opt pagini, premierul Victor Ponta nu a plagiat în teza sa de doctorat, susținută în anul 2003.

În documentul citat se arată că teza de doctorat incriminată respectă cerinţele academice din acea perioadă şi are un conţinut relevant pentru tema aleasă, Victor Ponta având un aport științific comparabil cu alte teze de doctorat susținute în acea perioadă.

La secțiunea ”Constatări și concluzii”, raportul precizează: "În urma analizelor efectuate s-a constatat că procedurile în urma cărora domnul Victor Ponta a obținut titlul de doctor în ştiinţe juridice au fost în acord cu legislaţia în vigoare în 2003 și nu se poate susține calificarea de plagiat. Raportul comisiei independente relevă următoarele: teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta și susținută public în anul 2003 respectă cerințele academice din acea perioadă și este comparabilă din punct de vedere al acestor cerințe cu alte teze de doctorat susținute în acea perioadă.

Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzător pe parcursul lucrării, tema tezei de doctorat este în domeniul de preocupărilor academice ale doctorandului și conducătorului de doctorat, teza de doctorat este clar structurată, are un plan de cercetare coerent, metodologia este în concordanță cu normele și practicile din domeniul științelor juridice la acea dată, cercetarea așa cum rezultă din referatele comisiilor de susținere prezintă elemente de noutate și cuprinde analize pertinente, bibliografia utilizată de autor este menționată la sfârșitul lucrării. Sunt unele deficienţe în ceea ce privește trimiterile bibliografice în interiorul capitolelor, însă nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta și-ar fi însușit paternitatea unor idei, concepte, modele care nu-i aparțineau și le-ar fi prezentat drept contribuții personale originale".

Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS) a precizat că CNE este singura structură instituţională exclusiv competentă să se pronunţe pe cazuri ce pot constitui abateri ale demnitarilor de la normele de bună conduită, iar în acest context va analiza şi sesizarea premierului Ponta, în vederea clarificării acuzaţiilor de plagiat.

Victor Ponta a fost acuzat de PDL că ar fi plagiat teza de doctorat.

Premierul Victor Ponta a declarat la inceputul scandalului de plagiat că preşedintele Traian Băsescu este cel care a provocat acuzaţiile de plagiat la adresa sa.

"Singurul reproş este faptul că nu am pus în subsolul paginii autorul, ci la sfârşit, în bibliografie. Dacă aceasta este o greşeală, sunt gata să plătesc pentru ea", a declarat Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel