Comisia Europeană, sprijin pentru România în construirea a trei spitale regionale de urgenţă, la Iaşi, Cluj şi Craiova

Comisia Europeana
Comisia Europeana

Comisia Europeană, prin Serviciul de sprijin al reformei structurale (SRSS), participă în mod activ la pregătirea proiectării şi construcţiei în România a trei spitale regionale de urgenţă, la Iaşi, Cluj şi Craiova, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. 

Din 2017, Comisia Europeană ajută Ministerul Sănătăţii din România să gestioneze proiectele de construcţie ale celor trei spitale regionale. Obiectivul este de a examina studiile de fezabilitate, de a integra cele mai bune practici ale unor proiecte de construcţii similare din Franţa şi Italia şi de a pregăti documentaţia necesară pentru obţinerea co-finanţării de la Fondurile structurale de investiţii europene pentru cele trei spitale regionale.

De asemenea, experţii au făcut sesiuni de training la Ministerul Sănătăţii din România şi au dezvoltat instrucţiunile pentru modul de evaluare a rezultatelor tehnice aşteptate pentru cele trei instituţii. Proiectul a fost realizat de Expertise France and Public Assistance - Hôpitaux de Paris International, în cooperare cu Serviciul de sprijin al reformei structurale. Acesta furnizează expertiză tutror statelor membre UE pentru proiectarea şi implementarea reformelor care să stimuleze creşterea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel