Comisia Europeană: România nu dispune de spațiu fiscal necesar pentru noi reduceri de taxe

Parlamentul European
Parlamentul European

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a declarat că România nu dispune de spaţiu fiscal necesar pentru noi reduceri de taxe, chiar dacă acestea vizează taxele pe forţa de muncă.

"În general, sfatul Comisiei Europene este reducerea taxelor pe muncă, în special munca plătită cu salarii mici şi transferul spre alte baze de impozitare, care să fie mai puţin dăunătoare pentru creştere. Iar acest lucru este valabil în special pentru ţările cu un nivel ridicat al sarcinii fiscale. Dacă ne referim la situaţia concretă a României, după cum bine ştiţi ne-am exprimat îngrijorările cu privire la traiectoria fiscală generală. Pentru al doilea an la rând, România este într-o procedură de abatere semnificativă, ceea ce înseamnă că traiectoria sa bugetară deviază semnificativ de la cerinţele Pactului de Stabilitate şi Creştere, şi de acea este important ca România să reducă în mod substanţial deficitul bugetar. Recomandarea Consiliului a fost o îmbunătăţire structurală de un procent. De acea când discutăm despre politica fiscală, putem vorbi de transferul poverii fiscale, dar nu vedem spaţiu fiscal pentru noi reduceri de taxe", a spus Valdis Dombrovskis în conferinţa de presă organizată la sfârşitul reuniunii Ecofin.

'Reducerile au dus la deteriorarea fiscală'

Oficialul european a reamintit că în anul 2015 Comisia Europeană atrăgea atenţia împotriva planurilor care vizau reducerea semnificativă a TVA, care iniţial preconizau o reducere de cinci puncte procentuale, iar până la urmă a fost o reducere de patru puncte procentuale. În opinia lui Dombrovskis, aceste reduceri au dus la deteriorarea fiscală actuală.

Vineri şi sâmbătă a avut loc, la Bucureşti, reuniunea informală a miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Unul dintre subiectele abordate a fost şi mobilitatea selectivă în cadrul UE.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă de la finalul reuniunii Ecofin că ţările europene din care pleacă multă forţă de muncă spre restul Uniunii Europene ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuri care să aducă o soluţie pentru mobilitatea selectivă, care duce la exodul creierelor.

Vezi și: Teodorovici, la ECOFIN: Ar trebui un pachet masiv împotriva mobilității selective din UE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel