Comisia Europeană lansează o nouă procedură de infringement împotriva guvernului Poloniei privind reforma justiţiei

Timmermans
Timmermans

Executivul UE a lansat o nouă procedură de infringement prin trimiterea unei Scrisori de Notificare Formală Poloniei, privind regimul disciplinar pentru judecători, a informat Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, adăugând că Polonia are două luni pentru a răspunde.

Comisia Europeană acuză că noul regim disciplinar subminează independenţa judecătorilor polonezi, din cauză că nu oferă garanţiile necesare pentru a îi proteja de controlul politc, conform normelor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, se arată într-un comunicat.

"În primul rând, Comisia este de părere că Polonia nu a reuşit să îşi îndeplinească obligaţiile sub Articolul 19 (1) din Tratatul Uniunii Europene, citit în legătură cu Articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care prevede dreptul unei soluţii efective în faţa unei curţi independente şi imparţiale", se mai arată în comunicatul Comisiei Europene.

"Legile din Polonia permit expunerea judecătorilor la investigaţii disciplinare, proceduri şi ulterior sancţiuni, în baza deciziilor lor judiciare. De asemenea, noul regim disciplinar nu garantează independenţa şi imparţialitatea Camerei Disciplinare din cadrul Curţii Supreme, care revizuie deciziile luate în cadrul procedurilor disciplinare declanşate împotriva judecătorilor. Această Cameră Disciplinară este alcătuită exclusiv din judecători noi, selectaţi de Consiliul Judiciar Naţional, ai cărui membri sunt aleşi acum de Parlamentul polonez", adăugă Executivul UE.

"Nu în ultimul rând, Comisia consideră că Polonia nu a reuşit să îşi îndeplinească obligaţiile sub Articolul 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care prevede dreptul tribunalelor de a cere decizii preliminare din partea Curţii Europene de Justiţie. Observând dezvoltarea situaţiei din Polonia, noul regim disciplinar permite judecătorilor să fie expuşi procedurilor disciplinare pentru deciziile lor judiciare. Aceste decizii se referă şi la întrebările adresate Curţii de Justiţie. Dacă judecătorii nu sunt protejaţi împotriva expunerii la sancţiuni disciplinare pentru exercitarea acestui drept prevăzut în articolul 267 din TFEU, noul regim crează un efect negativ pentru folosirea acestui mecanism", menţionează comunicatul.

Timmermans a avertizat Guvernul polonez că are la dispoziţie două luni pentru a răspunde la scrisoare.

Vezi și: Frans Timmermans avertizează Guvernul Dancilă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel