Comisia Europeană ar putea lua decizia privind capitalizarea CEC Bank spre finalul lunii

Eduard Pascu / 12 oct 2019 / 14:31

Comisia Europeană ar putea lua decizia privind capitalizarea CEC Bank spre finalul lunii octombrie, până la predarea mandatului actualei Comisii, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la "Şcoala de vară - sistemul bancar şi bazele unui mediu competiţional sănătos", ediţia 2019, transmite Agerpres.

"Noi ne uităm la impactul în piaţă rezultat de pe urma fuziunilor. Aici avem legea care spune că noi decidem dacă o fuziune este permisă sau nu şi o putem bloca dacă noi considerăm că impactul în piaţă este negativ, dacă entitatea rezultată de pe urma fuziunii în piaţă ar fi prea mare şi ar distorsiona concurenţa. Nu avem posibilitatea să blocăm creşterile organice. Dacă o companie creşte pas cu pas, e meritul ei. În momentul în care îţi dă acţionarul tău capital şi tu creşti, acesta nu este genul de operaţiune care ar fi sub atenţia noastră din punct de vedere al regulilor de concurenţă. Unde e diferenţa? Când acţionarul tău este statul. Acolo sunt regulile de ajutor de stat care trebuie să se asigure că statul nu distorsionează concurenţa prin banii pe care îi oferă companiei. Dar la regulile de ajutor de stat poliţistul nu suntem noi, e Comisia Europeană. Pe ajutor de stat noi suntem un consilier al Guvenului, îl ajutăm să respecte regulile Uniunii. Capitalizarea CEC Bank nu o decidem noi, o decide Comisia. Decizia ne aşteptăm să fie luată spre sfârşitul lunii, până la predarea mandatului actualei Comisii", a declarat Chiriţoiu.

El a menţionat că în 2009 Comisia Europeană era foarte reticentă cu privire la capitalizarea CEC Bank. De asemenea, el făcut referire la tranzacţia prin care Eximbank achiziţionează Banca Românească.

Infuzie de la Ministerul Finanțelor


"Tranzacţia la Eximbank este în analiză avansată şi la noi şi la BNR. Am avut consultări cu BNR-ul. Bănuiesc că vom termina şi unii şi alţii. Şi unii şi alţii am cerut completări, informaţii suplimentare faţă de cele care au fost furnizate, dar bănuiesc că analizele vor fi terminate în curând", a spus Bogdan Chiriţoiu.

Şeful autorităţii de concurenţă a adăugat că ar dori "să iasă" cu analiza în aceaşi timp cu BNR. Consiliul Concurenţei a cerut completări privind sursele de finanţare pentru a vedea dacă este caz de ajutor de stat, iar BNR a cerut detalii privind planul de afaceri.

Ministrul demis al Finanţelor, Eugen Teodorovici, anunţa, în mai, că instituţia pe care o conduce va transfera către CEC o sumă de 900 de milioane de lei pentru capitalizarea instituţiei imediat ce va primi acceptul Comisiei Europene.

"Noi am prins în bugetul pe 2019 undeva la 900 de milioane de lei pentru a capitaliza această bancă românească (CEC, n.r.) şi deja Ministerul Finanţelor a trimis Comisiei Europene solicitarea pentru acceptul acestei capitalizări. Imediat ce acest accept vine de la Comisie, Ministerul de Finanţe transferă această sumă către CEC pentru a creşte activitatea CEC în piaţă", a precizat Eugen Teodorovici în 14 mai.

Vezi și: Macron acuză o criză politică în UE: "Este indispensabil să avem o Comisie puternică"