COLONIZARE MARTE: ”Suntem pregătiți”

bxp31687h
bxp31687h

Ar trebui oamenii să meargă pe Marte? ''Cu siguranță'', a fost răspunsul mai multor astronauți participanți la cea de-a 30-a ediție a Congresului Mondial al Astronauților, desfășurat la Toulouse, în sudul Franței, în perioada 16 - 20 octombrie.

Mulți dintre ei spun că sunt pregătiți să facă această lungă călătorie atunci când condițiile tehnice o vor permite, informează marți AFP, potrivit Agerpres.

Sunt gata să plec și mâine spre Marte dacă mi se oferă șansa, a declarat zâmbind, pentru AFP, astronautul american Scott Altman, în vârstă de 58 de ani. De când m-am angajat la NASA, în 1994, a fost visul meu, a declarat inginerul care a zburat de patru ori la bordul navetei spațiale americane.

Rămâne pentru generația viitoare, recunoaște astronautul care a fost dublura lui Tom Cruise la realizarea cascadoriilor din filmul Top Gun.

Din punctul său de vedere, nu ar fi bine să mergem pur și simplu pe Marte așa cum a propus miliardarul Elon Musk, care plănuiește să instaleze o colonie umană pe Planeta Roșie. Îmi place să revin acasă după o misiune.

Americanul Owen Garriott, de 86 de ani, care a participat la misiuni pe Skylab, prima stație spațială americană lansată în 1973, crede că omul trebuie să meargă pe Marte. Se oferă voluntar? Da, răspunde acesta fără nicio ezitare.

Ne-ar plăcea să mergem chiar și acum dacă ar fi posibil, spune fiul acestuia, Richard Garriott. Acest bogat antreprenor din industria jocurilor video și-a achiziționat un sejur pe Stația Spațială Internațională (ISS) în 2008, devenind al șaselea turist spațial.

Doriți să reveniți pe Terra? Bineînțeles, răspunde octogenarul.

Nu va fi neapărat necesar, crede fiul său în vârstă de 56 de ani. Mi-ar plăcea să mă instalez pe Marte, însă fără soție...Copiii mei sunt încă tineri, dar cred că mi se vor alătura.

Pentru astronautul francez Jean-Pierre Haigneré, călătoria pe Marte este prelungirea naturală a comportamentului uman care dorește să-și depășească în permanență granițele.

Sunt un explorator. Resimt această nevoie absolută de a merge mai departe, declară acest pilot de vânătoare în vârstă de 69 de ani, care s-a aflat de două ori la bordul stației sovietice Mir și căruia i-ar fi plăcut să pună piciorul pe Lună. Dar, la vârsta sa, nu se mai oferă volutar pentru a merge pe Marte.

Prudență sau asumarea riscurilor

Comunitatea astronauților este pregătită din punct de vedere psihologic să meargă pe Marte dacă ar avea o tehnologie care să ne ofere șanse bune de reușită. Nu suntem kamikaze, a spus Jean-Pierre Haigneré.

Însă pentru moment, nu suntem deloc pregătiți din punct de vedere tehnologic. Va trebui mai întâi să testăm aceste tehnologii pe Lună, subliniază astronautul.

Vicepreședintele american Mike Pence a declarat recent că Statele Unite vor trimite din nou o misiune umană pe Lună, în special pentru a pregăti viitoarele zboruri cu echipaj uman spre Marte.

Pentru Jean-Pierre Haigneré, explorarea planetei Marte va trebui să se facă într-un cadru etic. Astronautul se declară scandalizat de propuneri comerciale precum proiectul Mars One care solicita voluntarilor să plătească pentru o călătorie pe Planeta Roșie, fără să le garanteze supraviețuirea.

Astronautul elvețian Bertrand Piccard, invitat la congres, a punctat un alt obstacol pentru misiunea umană către Marte: aversiunea față de risc a societății noastre.

Cucerirea spațiului din anii '60 a fost realizată prin asumare de riscuri. Pentru misiunea Apollo 11, cea care a permis pentru prima dată omului să pășească pe Lună, președintele Richard Nixon avea pregătite două discursuri, unul în caz de succes, celălalt, foarte emoționant, în caz de eșec, a aminitit astronautul.

Pentru călătoria pe Marte, cred că oamenii de știință trebuie să ia enorm de multe măsuri de siguranță pentru a putea convinge funcționarii, administratorii, asiguratorii și juriștii, a precizat acesta pentru AFP.

Astronautul francez Thomas Pesquet, reîntors în luna iunie de la bordul ISS, crede că astronauții sunt pregătiți să accepte riscurile. Dar a devenit dificil în zilele noastre să ne permitem să pierdem o misiune.

Dacă punem un preț prea ridicat pe viața umană, nu vom putea face multe lucruri în spațiu, a declarat astronautul de 39 de ani căruia i-ar plăcea să meargă pe Marte.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel