EXCLUSIV  Corlățean, dezvăluiri despre una din cele mai dificile misiuni: Discuție cu omul lui Putin. „L-am convins în trei minute”

Foto Agerpres
Foto Agerpres

Diplomatul Titus Colățean a dezvăluit o discuție pe care a avut-o cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Aproape 70 de ani România nu a obținut acordul Federației Ruse pentru a avea, pe teritoriu rus, un cimitir al soldaților români căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De-a lungul anilor și cei din Armata română, din rândul asociațiilor de veterani, dar și a familiilor celor căzuți și-au manifestat această dorință.

Dar, după lungi exerciții diplomatice, partea română a obținut un acord pentru un cimitir al eroilor noștri în Rusia. E vorba despre Cimitirul Militarilor Români de la Rossoșka. Titus Corlățean a povestit momentul.

„Am avut o vizită la Moscova în 2013. A fost între cele mai dificile exerciții de diplomație pe care le-am ca ministru de Externe. (...) Știți cât mi-a luat ca să obțin acordul ministrului de Externe rus Lavorov? I-am spus într-un anumit fel aceste lucruri legate de onoarea Armatei române, de veterani, de familii, chestiuni sensibile. I-am spus că după atâtea decenii cred că e cazul să închidem un anumit tip de capitol și că este firesc să fie înmormântați soldații români cu decență, demnitate și creștinește pe teritoriul actual al Federației Ruse.

Cred că trei minute a durat discuția iar ceea ce 70 de ani nu a putut fi obținut s-a concretizat. Nu e un merit personal, a fost o muncă în echipă unde s-a lucrat cu argumente. Am obținut acel acord pentru că a existat un dialog. Nu s-au făcut concesii, dar a fost o chestiune de demnitate care a trebuit prezentată în parametrii firești, nu talibanici și nici înjurând”, a povestit Titus Corlățean la DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel