Codul Administrativ, adoptat prin OUG. Fifor, avertisment pentru Orban

Mihai Fifor FOTO AGERPRES
Mihai Fifor FOTO AGERPRES

Mihai Fifor, purtătorul de cuvânt al PSD, a explicat pe pagina sa de Facebook care sunt avantajele adoptării Codului Administrativ prin OUG, dar a avertizat şi opoziţia. 

"A fost adoptat Codul Administrativ, cerut cu insistență de aleșii locali ai tuturor partidelor politice. Noua lege nu are o relevanță directă pentru cetățeni. Dar va avea un rol major în reducerea birocrației și a nenumăratelor blocaje din administrația publică centrală și locală.

Vor fi astfel accelerate investițiile și dezvoltarea comunităților, în beneficiul cetățenilor. Este înlăturat blocajul generalizat din administrație, în care aleșii locali se temeau să mai semneze proiecte de investiții, pe motiv că ar putea fi puși sub acuzare. Acum este clar: oportunitatea aparține celor aleși de comunitate, iar legalitatea sau corectitudinea tehnică revine personalului de specialitate.

Se introduc termene precise și e clarificată procedura de revocare, demisie și numire a membrilor Guvernului. Deci dl. Iohannis nu va mai putea bloca funcționarea unor ministere și a întregii țări, doar din cauza unor toane politice și a resentimentelor sale personale față de partidele de guvernământ", a scris Fifor pe Facebook. 

Avertisment pentru liberali

"Domnule Orban, înainte de a ataca noua lege, vă recomand să vă consultați cu primarii PNL, care au susținut-o aproape în unanimitate, inclusiv în ceea ce privește adoptarea ei prin ordonanță de urgență", a concluzionat purtătorul de cuvânt al PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel