Codrin Ștefănescu: Cred că vor fi surprize la Congres

Codrin Ștefănescu
Codrin Ștefănescu

Codrin Ștefănescu, candidat pentru funcția de secretar general, a declarat că vor fi surprize la Congresul PSD de sâmbătă. El a precizat că nu trebuie să uităm de trecut și de colegii aflați la ananghie.

„Ori azi ne desprindem de trecut, ori mergem mai departe și nu uităm de lucrurile bune pe care le-am făcut, nu uităm de colegii noștri la ananghie. Trebuie să nu uităm de cei care au căzut la datorie de-a lungul timpului. Pe asta se va baza și discursul meu. Oameni care și-au petrecut zile și nopți în bătăliile electorale, care și-au neglijat familia. Trecutul nostru este unul plin de bătălii, în care am câștigat alegerile cu un program de care în mare parte ne-am ținut. E un trecut în care ne-au votat foarte mulți români. Ca secretar general al PSD nu am avut alte funcții. Toată viața mea am stat la partid. Știu foarte bine ce e în bucătăria interna a partidului. Cred că vor fi surprize la Congres. Fiecare delegat va vota cum îi dictează conștiința”, a afirmat Codrin Ștefănescu, citat de Mediafax.

Întrebat pe cine va vota pentru șefia PSD, Ștefănescu a răspuns: „Asta o să spun în speech-ul de la Congres”

Congresul extraordinar al PSD are, sâmbătă la Sala Palatului, începând cu ora 11.00, iar social-democrații vor alege președintele, președintele executiv și secretarul general al partidului. Delegații formațiunii vor valida noul statut și proiectul politic al formațiunii. La reuniunea social-democraților va participa și Călin Popescu Tăriceanu. De asemenea, la eveniment sunt așteptați să participe aproximativ 4.000 de delegați.

Comitetul Executiv al PSD a validat, vineri, candidaturile pentru cele trei funcții de conducere în partid. Astfel, pentru funcția de președinte al PSD candidează Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu și Ecaterina Andronescu. Daniel Suciu, Daniel Florea și Sorin Bota sunt candidații înscriși pentru funcția de președinte executiv, iar pentru cea de secretar general, CEx i-a validat pe Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe și Rodica Nassar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel